spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateRevelion într-o familie adevărată

    Revelion într-o familie adevărată

    Micuţa Ştefania, fetiţa care a fost găsită la o ghenă de gunoi din Târgu-Jiu în urmă cu mai bine de trei săptămâni, a ajuns în braţele unui asistent maternal. Chiar dacă a simţit pentru prima dată căldura unei familii în care, însă, nu va rămâne prea mult timp, Ştefania a trecut cu bine peste primul său Revelion. Anul care a trecut i-a dat şansa la viaţă iar anul cel nou îi va da, cel mai probabil, o familie care să o iubească.

    Înainte de Revelion, reprezentanţii Protecţiei Copilului Gorj au decis s-o preia pe micuţa de câteva kilograme găsită la ghena de gunoi de către un bărbat. Micuţa fusese internată în secţia de maternitate din Spitalul Judeţean unde, repede, a câştigat simpatia tuturor, mai ales pentru încăpăţânarea şi norocul de a rămâne în viaţă deşi fusese abandonată fără milă într-un frig de crăpau pietrele. Această decizie a fost luată pentru ca bebeluşul să aibă parte de îngrijire şi căldura unei familii. O asistentă maternală a avut norocul s-o ia acasă pe fetiţă unde o va îngriji până ce situaţia copilei va fi clarificată. Deocamdată, ancheta privind identificarea mamei naturale nu a fost finalizată, poliţiştii încearcă să dea de urma celei care a decis să-şi arunce copila în ghearele morţii. Bebeluşul a fost internat în maternitatea din Târgu-Jiu, imediat după ce a fost găsită în ghena de gunoi. Norocul micuţei a fost cu un locatar al unui bloc din cartier care s-a dus să-şi arunce gunoiul la ghenă. Plânsetul copilei a fost cel care a atras atenţia bărbatului, care a dorit să rămână în anonimat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: