spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateRomanescu, anunț despre stadiul investițiilor promise

    Romanescu, anunț despre stadiul investițiilor promise

    A fost desemnată societatea care va realiza bazinul de înot acoperit de la Târgu Jiu. Investiția de 2 milioane de euro este suportată financiar de Compania Națională de Investiții.

    Licitația a fost câștigată de o societate din București. „Avem un câștigător al licitației pentru bazinul de înot acoperit de la Târgu Jiu! Oferta Sc Masterclass SRL a fost aleasă, urmând să înceapă lucrările cât mai curând posibil.2 milioane de euro ajung la Târgu Jiu prin Compania Națională de Investiții, bazinul de înot acoperit urmând a fi construit lângă Stadionul Municipal. Tot aici vom reamenaja și fostul ștrand al orașului, cu bani de la bugetul local”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Baza sportivă din zona de nord a orașului mai are de așteptat, licitația fiind încă în desfășurare. „De asemenea, baza sportivă din Debarcader urmează să intre în reabilitare în curând. Aici am trecut de evaluarea tehnică, ofertele firmelor care participă la licitație sunt în regulă și suntem la stadiul evaluării financiare, ultima etapă înaintea stabilirii câștigătorului. Obiectivul este finanțat tot prin CNI”, susține edilul.

    Tot pe loc, pe loc, pe loc

    Între timp muncitorii nu au mai ajuns la Casa de Cultură din Târgu Jiu deși autoritățile rămân optimiste. „La Casa de Cultură, licitația este în evaluare financiară, și aici depășind cu bine faza evaluării tehnice. Sunt oferte depuse, clădirea urmând a fi reabilitată în totalitate, suma investită fiind de 4,5 milioane de euro, bani care vin de la Ministerul Dezvoltării, prin CNI”, a mai transmis edilul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: