spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateRomanescu despre declarația prin care a asemănat lucrările lui Brâncuși cu un...

    Romanescu despre declarația prin care a asemănat lucrările lui Brâncuși cu un bolovan: „Este scoasă dintr-un context“

    Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că declarația sa prin care a asemănat operele lui Constantin Brâncuși cu bolovani este scoasă din context și că nu s-a referit la lucrările marelui sculptor: „Este scoasă dintr-un context. Nu vreau să discut foarte mult. Eu nu vreau să fac aprecieri la operele lui Brâncuși, însă deontologii de la Partidul Social Democrat, cei care consideră că ceea ce am făcut noi un lucru ilegal, de abia au așteptat să promoveze un astfel de subiect. Nu pot eu să fac o astfel de apreciere. Oamenii au scos dintr-un context o astfel de declarație, încercând să-i dea un alt sens. Eu îmi respect patrimoniul pe care-l administrez, respect prea mult pe Constantin Brâncuși și tot ceea ce a lăsat municipiului Târgu Jiu, deci nu puteam să fac o astfel de apreciere“, a declarat primarul Romanescu la Radio Infinit.

    „Subiectul vine dinspre Partidul Social Democrat“

    Marcel Romanescu a precizat că subiectul a fost interpretat de către adversarii săi de la PSD: „Dacă mă raportez la bolovani s-ar putea să mă raportez la unele dintre persoanele care nu și-au făcut datoria în perioadele anilor trecuți din calitățile pe care le-au avut, de funcționari publici sau contractual, pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu. Subiectul vine dinspre Partidul Social Democrat și eu nu vreau să-l transform într-un subiect de scandal. M-aș bucura ca PSD să vină cu propuneri, nu numai cu scandal. (…) Sunt, în general, atent la ceea ce spune, dar când se scot din context anumite declarații e normal că se încearcă să se dea o anumită interpretare. Cei rău intenționați transmit ce doresc. Nu vreau să comentez acest subiect“.

    Declarația controversată lui Romanescu

    Primarul municipiului Târgu Jiu a spus, la o emisiune de la Radio Accent că polițiștii locali păzeau un bolovan: „Odată ce ai cresc în grad, ce ți-a crescut salariu, ce ai căpătat o calitate de funcționar public, încearcă să-și însușești calitățile pe care trebuie să le ai ca funcționar public. (…) Dacă ai plecat dintr-o calitate de paznic și, ulterior, ai câștigat această funcție de demnitate sau ai devenit funcționar public, încearcă în perioada asta cum poți să faci față unor rigori ale funcției. Că una este să păzești un obiectiv și să stai 24 de ore din 24 lângă un bolovan, iar alta este să relaționezi în fiecare zi cu cetățenii dintr-un anumit oraș“.

    De menționat este că polițiștii locali au ca sarcină să asigure paza operelor marelui sculptor Constantin Brâncuși din Târgu Jiu: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor,  Poarta Sărutului și Coloana fără de Sfârșit.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: