spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateRomanescu: „Nu vreau să-mi asum niciun risc!”

    Romanescu: „Nu vreau să-mi asum niciun risc!”

    Primarul Marcel Romanescu susține că va spori măsurile de protecție în perioada stării de alertă. Din patru în patru ore spațiile tranzitate din subordinea Primăriei vor fi dezinfectante. Atât cetățenii cât și angajații unității sunt obligați să poarte mască atunci când intră în instituție.

    La Primăria Târgu Jiu vor fi încă 30 de zile de restricții. Primarul susține că relaxarea promisă după data de 15 mai nu înseamnă reluarea vechilor obiceiuri. „Exclus să relaxez restricțiile. Pe cele 30 de zile de stare de alertă ne permite actul normativ să menține garda sus. Vom face în așa fel încât să existe un program de funcționare normal, însă, în cele 30 de zile, nu vreau să-mi asum niciun risc nici pentru angajații Primăriei nici pentru cetățeni. Voi lua măsuri sporite pentru modul în care se face interacțiunea între cetățean și angajat. Prin această stare de alertă suntem obligați să facem dezinfecție din 4 în 4 ore. La Direcția de Venituri Publice, la Centrul de Informare, la Direcția de Protecție Socială ne așteptăm să fie aglomerație și fiecare director în parte trebuie să-și ia măsuri pentru prevenirea contaminării”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: