Acasa / Actualitate / Rotaru, la mâna juriștilor din Prefectura Gorj. Jianu nu a avizat proiectul de hotărâre prin demiterea șefului de la Patrimoniu

Rotaru, la mâna juriștilor din Prefectura Gorj. Jianu nu a avizat proiectul de hotărâre prin demiterea șefului de la Patrimoniu

Proiectul de hotărâre care vizează demiterea directorului de la Patrimoniu a ajuns pe masa juriștilor din Prefectura Gorj. Aceștia vor analiza motivare părților urmând să ia o decizie în consecință.

Hotărârea inițiată de consilierul liberal Eduard Berca, de destituire a lui Marian Rotaru din poziția de șef a Direcției de Patrimoniu, a ajuns la Prefectura Gorj după 10 zile. Secretarul Primăriei Târgu-Jiu a refuzat să semneze documentul declarând că nu ar fi unul legal. “În cursul zilei de vineri a fost comunicată Instituției Prefectului hotărârea Consiliului Local Târgu Jiu privind demiterea domnului director Marian Rotaru, în vederea verificării legalității. Ea a ajuns în momentul actual la colegii de la structura juridică. La prima vedere se observă că hotărârea nu este contrasemnată de secretarul municipiului Târgu Jiu, care a și înaintat un referat privind sesizarea nelegalității acestei hotărâri, în sensul că nu există un temei legal care să justifice adoptarea acesteia. Cu siguranță o să ne pronunțăm în cel mai scurt termen posibil, însă nu aș putea spune că este o zi, o săptămână sau o lună. Potrivit legii, termenul de verificare a legalității este de 6 luni, dar o să facem tot posibilul să prioritizăm verificarea respectivei hotărâri, ca să clarificăm situația”, a declarant șeful Serviciului juridic Liviu Diaconescu.

“Nu au fost semnate documentele”

Primarul municipiului Târgu Jiu susține că a cerut prefectului să urgenteze pronunțarea în privința legalității acestui proiect de hotărâre. “Din ceea ce știu eu, nu au fost semnate documentele. Eu am dat dispoziție să se transmită imediat Instituției Prefectului, dar, din păcate, nu au fost semnate de către președintele de ședință. Președintele de ședință semnează ultimele documente înainte de transmiterea la Instituția Prefectului, dar, atât timp cât au fost transmise în termenul legal de 10 zile, asta e. Am discutat și ieri cu domnul prefect și rămâne să se pronunțe asupra acelei hotărâri, dacă este legală sau nu. Vom vedea în perioada imediat următoare”, a declarant primarul Marcel Romanescu.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*