spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateRuşeţ vrea să aducă osemintele lui Brâncuşi la Hobiţa

    Ruşeţ vrea să aducă osemintele lui Brâncuşi la Hobiţa

    Senatorul şi preşedintele democrat liberal al PDL Gorj, Ion Ruşeţ se alătură demersurilor iniţiate de către scriitorul Laurian Stănchescu, în cadrul proiectului „România pe urmele lui Brâncuşi”. Prin declaraţia politică, Ion Ruşeţ le-a făcut cunoscut colegilor faptul că „ultima dorinţă a lui Constantin Brâncuşi aceea de a fi înmormântat la Hobiţa a devenit şi dorinţa mea şi sper să devină şi a dumneavoastră şi astfel politica românească să se înalţe, până la dimensiunea cultural-spirituală a poporului nostru. Vom face acest lucru cu onoare, demnitate şi credinţa că vom reuşi să aducem acasă spiritele româneşti, care au îmbogăţit tezaurul cultural al lumii, punând în acest fel România pe axa marilor culturi”. Pentru a împlini această ultimă dorinţă a unei vieţi româneşti, scriitorul Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, a început în toată ţara, de aproape un an de zile, o campanie de strângere de semnături, conferinţe de presă, marşuri culturale „Constantin Brâncuşi”, iar actul extrem de cultură pe care l-a iniţiat, numit „România pe urmele lui Brâncuşi” este de a reface drumul maestrului din 1903-1904 de la Hobiţa-Craiova-Paris, pe jos, aşa cum a mers în urmă cu peste o sută de ani Constantin Brâncuşi. Ruşeţ consideră, în declaraţia făcută, că „stă în puterea noastră să redăm României strălucirea dată de istorie şi cultură, să facem din ea o naţiune fericită, acest lucru fiind posibil numai dacă şi noi, clasa politică, promovăm şi protejăm cultura naţională şi facem din ea un mod şi un model de viaţă. Lucrul acesta va însemna o explozie spirituală fără precedent în România, o renaştere naţională şi punctul de plecare spre o nouă Românie la care celelalte naţiuni să privească pline de admiraţie”. Prin declaraţia făcută, Ruşeţ a promis că va depune toate eforturile pentru aducerea în ţară, la Hobiţa a osemintelor lui Brâncuşi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: