Alexandru Păsărin, președintele de onoare al Ligii Culturale „Fiii Gorjului“, s-a stins din viață.
„CONSILIUL DIRECTOR Liga Culturală Fiii Gorjului, președinte domnul Sabin Stamatescu, anunță cu deosebita tristețe
trecerea în neființă a domnului ALEXANDRU PĂSĂRIN,
Președinte de onoare al Ligii Culturale Fiii Gorjului !
SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI !!!“.
S-a aflat în conducerea revistei Flacăra
Alexandru Păsărin a fost jurnalist și s-a aflat la conducerea revistei „Flacăra“.
„Sunt originar din satul Strâmba-Jiu, situat pe partea dreaptă a Jiului, care, înainte, era comună, dar după ce s-a construit termocentrala de la Turceni a fost desfiinţată şi trecută ca sat al Turceniului, pentru că trebuia să îmbunătăţească puterea economică a comunei Turceni, care acum e oraş.
Am făcut şcoală generală şi gimnaziul în comună, după care am făcut Şcoala Tehnică de Cooperaţie, fost Liceul Comercial I.C. Brătianu din Haţeg.
Noi eram acasă 8 copii, 5 băieţi şi 3 fete, cu părinţii şi bunicii ne aşezam 12 la masă odată. Eu mi-am dorit să fac Şcoala Normală, dar o condiţie obligatorie pentru a da admiterea la această şcoală era să ai vioară şi vioara costa ceva bani. Dacă nu am reuşit să mă înscriu la Şcoala Normală, următoarea mea opţiune a fost Şcoala Comercială şi, cum la Tg-Jiu se desfiinţase atunci, am ajuns la Haţeg. Un liceu foarte bun, nu pentru că l-am făcut eu, ci pentru că aici s-au format numeroase personalităţi. În acest liceu jumătate eram gorjeni, iar restul erau ardeleni.
În perioada liceului, au fost epidemii de gripă şi, cum la cabinetul medical al liceului era o singură asistentă, eu făceam injecţii la una cu aceasta şi văzând asta medicul Iuliu Haţeganu m-a îndrumat să dau la Facultatea de Medicină. Cum am absolvit liceul cu diplomă de merit, nu a fost o problemă să mă duc să mă înscriu la Cluj la Medicină, dar cu 2 săptămâni înainte de a fi admiterea, m-am întâlnit cu un fost profesor de liceu Ion Zahiu, care se mutase la ASE, la Bucureşti şi acesta m-a lămurit să mă înscriu la ASE.
În acea perioadă, la ASE era o facultate de 5 ani, Economia Generală, care, din păcate, mai târziu s-a desfiinţat şi pregătea 3 specialităţi, profesori de ştiinţe sociale, jurnalişti şi lucrători în diplomaţie. Eu, fiind cu diplomă de merit, a trebuit să merg direct la secretarul general, să mă înscriu. Secretarul general, profesor de matematică în ASE, m-a întrebat de unde sunt şi dacă am bani să-mi plătesc căminul şi masa, că de bursă nu beneficiau cei cu bursă de merit, cum eram eu, ci cei care obţineau note mari la examenele de admitere. Pe loc m-am hotărât să dau examen şi aşa am beneficiat de bursă. (…)
Repartiţia se făcea atunci de către o comisie. Firmele veneau şi-şi alegeau absolvenţii. Eu am fost ales de poetul Eugen Frunză, directorul Revistei Flacăra, deci sunt jurnalist de 50 şi ceva de ani în acelaşi loc de muncă. Am funcţionat o vreme şi ca profesor asociat, dar a trebuit să aleg şi am ales să rămân numai ca jurnalist. Mi-a plăcut şi-mi place această meserie, deşi din 1998 sunt şi pensionar, am ales să lucrez în continuare. (…) Profesional, din redactor, cum am fost încadrat iniţial, am ocupat toate funcţiile: redactor de rubrică, şef de secţie, secretar general de redacţie, redactor şef adjunct, redactor şef, director.
Chiar dacă am fost încadrat ca redactor direct, am învăţat corectură, tehnoredactare, secretariat de redacţie, chestiuni de poligrafie, fără să fiu obligat. Toate mi-au prins bine.
Imediat ce am intrat în presă, am fost ales în sindicatul ziariştilor şi 15 ani am fost vicepreşedinte şi primvicepreşedinte al acestui sindicat, cu probleme cultural-sportive. Organizam revelioanele ziariştilor, întreceri sportive, excursii peste hotare etc. (…)
„Am făcut o adevărată şcoală rebusistă în România”
Mă mândresc că am făcut o adevărată şcoală rebusistă în România. Dacă, în celelalte ţări, aceste reviste sunt pur şi simplu comerciale, eu am făcut reviste educaţionale, în care ai nevoie de cunoştinţe de literatură, istorie, geografie, cinematografie etc. Am organizat o adevărată mişcare rebusistă, 25 de ani am umblat prin toată ţara şi am înfiinţat aproape 200 de cercuri rebusiste.
În 1995, am organizat în România Congresul şi Concursul Mondial de Rebus, la care au participat redactori din toată lumea, inclusiv din Japonia. (…)
Bineînţeles că am avut şi multe greutăţi. Trebuia să merg cu publicaţiile la cenzura de partid. Aveam şi cenzura guvernamentală. În 1987, pe considerentul că am dat drumul în revistă la un material care propovăduia cozile la carne, Elena Ceauşescu a vrut să mă scoată definitiv din presă. M-am trezit cu o echipă de 2 securişti să mă cerceteze. Timp de o lună de zile am fost sub lupa lor, dar la sfârşitul acestei cercetări mi-au spus că o să scap mai uşor, că nu mă vor da afară. Aşa a fost. 3 luni de zile am fost detronat din funcţia de redactor şef şi penalizat cu 30 % din salariu. Cert e că era o perioadă în care erau mulţi dizidenţi, mulţi scriitori şi ziarişti îşi depuseseră carnetele de partid. Era o perioadă în care Ceauşescu nu mai putea să-i închidă, dar oricum îi sâcâia“, a mărturisit Alexandru Păsărin, într-un interviu acordat Mariei Băcescu.
