spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalariile angajaţilor de la Centrul de Bătrâni Novaci, achitate într-o lună

    Salariile angajaţilor de la Centrul de Bătrâni Novaci, achitate într-o lună

    Veste bună pentru salariaţii Centrului de Bătrâni de la Novaci. Autorităţile judeţului asigură că salariile vor fi aduse la zi în mai puţin de o lună, angajament luat de edilul Dumitru Leuşteanu, la întâlnirea de zilele trecute. Mai mult, se pare, Instituţia Prefectului a cerut o analiză din partea autorităţilor din Novaci cu privire la eficientizarea costurilor acestui serviciu. Sindicatele însă sunt sceptice şi spun că promisiuni au mai fost, însă, foarte greu acestea au fost onorate.

    Sindicatul reprezentativ al Căminului de Bătrâni de la Novaci, dar şi liderii BNS Gorj au cerut o întâlnire de urgenţă oficialilor judeţului, dar şi autorităţilor locale din Novaci pentru rezolvarea situaţiei de la Centrul de Bătrâni din localitate. Zis şi făcut. Zilele trecute această întâlnire a avut loc şi se pare s-a lăsat şi cu promisiuni: în mai puţin de o lună, în funcţie de buget, se vor acorda salariile angajaţilor de la Centrul de Bătrâni din Novaci. Datele au fost confirmate şi de prefectul judeţului Gorj, Radu Teodorescu, care a participat la întâlnirea cu sindicatele. „În primul rând la această întâlnire am fost prezenţi noi ca reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliul Judeţean prin persoana preşedintelui Consiliului Judeţean, Primăria şi Consiliul Local Novaci prin domnul primar, precum şi sindicatele. Am discutat situaţia actuală, vom face ca într-o lună de zile să avem salariile la zi şi domnul primar va face acest lucru”, a spus prefectul. Mai mult, se pare, şefii judeţului i-au cerut edilului Leuştean o analiză a eficientizării costurilor acestui serviciu iar în funcţie de această analiză se vor căuta şi soluţiile cele mai bune pentru ca acest centru să funcţioneze. Cel mai important este faptul că Centrul de Bătrâni nu se va închide, aşa cum a spus Teodorescu. „În această perioadă Primăria de la Novaci va face o analiză privind eficientizarea costurilor cu întreţinerea şi exploatarea căminului de bătrâni. Sunt trei elemente extraordinar de importante. În primul rând bătrânii care sunt acolo beneficiază la ora actuală de masă caldă şi căldură, asta ne interesează în primul rând, îl al doilea rând: nu se va închide căminul şi vom face analize privind eficientizarea acestui serviciu. Care vor fi aceste concluzii şi care vor fi soluţiile le vom comunica atunci când acestea vor exista”, a mai spus prefectul.

    Sindicatele: Nu s-a dat nici o soluţie pentru viitor

    Reprezentanţii sindicatelor, care au participat la întâlnirea cu factorii decisivi în ceea ce priveşte soarta centrului, nu s-au arătat foarte mulţumiţi de discuţiile purtate. Toma Breben, liderul sindicatului reprezentativ din cadrul Centrului Novaci a declarat că speră ca aceste promisiuni să fie şi onorate, având în vedere experienţa anilor trecuţi. „Mare lucru nu s-a discutat. S-a spus că se vor asigura salariile, dar ce se va întâmpla după cu aceşti angajaţi…Trebuie să găsim şi soluţii de viitor pentru ca aceşti angajaţi să nu mai treacă prin această situaţie. Nu avem nici o speranţă de viitor, întâlnirea nu a durat mai mult de o oră şi jumătate dar nu s-a discutat nimic concret. În continuare susţinem soluţia ca primăriile să contribuie la plata acestor cheltuieli, măcar pentru beneficiarii din acele localităţi”, a spus Toma Breben.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: