spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalariul minim net din construcţii va fi de 2.360 de lei din...

    Salariul minim net din construcţii va fi de 2.360 de lei din 2019

    Salariul minim net din construcţii va fi de 2.360 de lei din 2019, după implementarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 114 din 2018. În jur de 150.000 de salariaţi din construcţii vor câştiga în jurul salariului minim din acest sector, a spus exclusiv pentru Economica.net Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC). Alţi circa 150.000 de oameni din construcţii vor încasa lunar salarii de peste 3.200 de lei „în mână”, a mai spus preşedintele FPSC.

    Ordonaţa de Urgenţă nr. 114 din 2018, publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, aduce o schimbare paradigmatică pentru angajatorii şi salariaţii din construcţii.

    Prin Ordonanţa antementenţionată, Guvernul a stabilit, în premieră pentru ţara noastră, un salariul minim exclusiv pentru angajaţii din construcţii. Concret, cel puţin 3.000 de lei brut lunar vor câştiga din 2019 angajaţii cu contracte individuale de muncă în sectorul construcţiilor, potrivit OUG nr. 114 din 2018.

    OUG nr.114 din 2018 aduce şi o serie de facilităţi fiscale pentru salariile din construcţii:
    • angajaţii vor fi asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;
    • contribuţia de asigurări sociale scade la 21,25%, de la 25% cât a fost până acum;
    • veniturile din salarii, scutite de la plata impozitului pe venit;
    • sistarea contribuţiei la Pilonul II de pensii;
    • contribuţia asiguratorie pentru muncă, pe care o plăteşte angajatorul, scade la 0,3375%, de la 2,25% cât a fost până acum.

    Aceste facilităţi fiscale vizează firmele care realizează cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, în activităţi din construcţii, ai căror salariaţi au venituri brute lunare din salarii şi asimilate salariilor, cuprinse între 3.000 și 30.000 lei lunar inclusiv şi care sunt realizate în baza contractelor individuale de muncă. Facilităţile fiscale oferite angajaţilor şi angajatorilor din construcţii sunt valabile în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, potrivit OUG nr. 114 din 2018.

    Salariul minim lunar din construcţii va fi de 2.360 de lei „în mână”. 150.000 de salariaţi din construcţii vor câştiga în jurul salariul minim din acest domeniu, a declarat exclusiv pentru Economica.net Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii. Preşedintele FPSC a adăugat că, potrivit textului Ordonanţei nr. 114, sunt eligibili să fie plătiţi cu acest salariu toţi angajaţii firmelor cu cel puţin 80% din cifra de afaceri realizată din construcţii, inclusiv femeia de serviciu, de exemplu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: