spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalcie plantată într-o groapă de pe o stradă din Târgu Cărbunești

    Salcie plantată într-o groapă de pe o stradă din Târgu Cărbunești

    Un copac  a fost plantat într-o groapă de pe o stradă din orașul Târgu Cărbunești, pentru a protesta faţă de incompetenţa autorităţilor.

    Acțiunea i-ar aparține unui șofer care și-a avariat mașina în groapa respectivă.  Salcia a fost plantată pe strada Minerilor.

    „Un şofer supărat că a intrat cu maşină în groapă şi a lovit-o rău, abia a reuşit să o scoată de acolo, a plantat copacul. Am înţeles că cei de la Aparagio au lucrat acolo şi au lăsat aşa. Până la urmă, omul şi-a făcut dreptate singur. Acum se uită lumea acolo că la muzeu. Poate văd şi autorităţile, cu această ocazie”, a spus un localnic nemulţumit.

    Autoritățile vor să-l depisteze pe cel care a plantat salcia

    Primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti, Dănuţ Birău, susţine că va lua măsuri pentru a-l depista pe cel care a plantat salcia, nefiind deranjat de faptul că omul și-a avariat autoturismul în groapa care nu era semnalizată: „Sunt foarte buni că au plantat un copac. Să-l ude, să-l ţină acolo, dacă e un copac plantat acolo. Dacă l-au plantat să-l ude. Groapă este făcută că să fie acoperită, numai că asfaltul nu se toarnă cu roabă. Asfaltul se toarnă cu cilindrul. Eu acum torn aici kilometri de asfalt la Creţeşti şi la Curteană şi nu am cilindru să pun acolo, că să acopăr groapă. Groapă va fi acoperită. Dacă au plantat un copac, să fie sănătoşi. Dacă atât îi duce mintea pe cei care au plantat. A fost o defecţiune la Aparegio. Au lucrat, au reparat defecţiunea şi acum trebuie astupată groapă respectivă. În momentul în care vom turnă asfalt o să facem şi acolo. Dacă au plantat, cei care au plantat înseamnă că sunt oameni de bine şi să le dea Dumnezeu sănătate. Este stradă Minerilor. Este semnalizată cu bandă de o parte şi de altă. O să ne uităm şi noi pe camerele de luat vederi şi o să vedem cine a făcut chestia asta”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: