spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalina de la Sanatoriul Dobriţa, deschisă non-stop

    Salina de la Sanatoriul Dobriţa, deschisă non-stop

    Program non-stop pentru salina de la Dobriţa. Aceasta este măsura luată de conducerea unităţii spitaliceşti, la scurt timp de la amenajarea acestui spațiu, pentru a face faţă solicitărilor. Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Dobriţa a decis să ţină salina deschisă şi la sfârşit de săptămână pentru ca cei veniţi din alte judeţe să se poată bucura de câteva ore de sănătate.

    Afluxul mare de cereri pentru şedinţe la salina deschisă în urmă cu aproape două luni la sanatoriul de la Dobriţa a determinat conducerea unităţii spitaliceşti să adopte unele măsuri pentru a face faţă solicitărilor. Pe lângă pacienţii internaţi în spital, care beneficiază de şedinţe gratuite, la salină pot veni şi oameni din afara judeţului, contra-cost. Pentru ca solicitanţii din afara judeţului să beneficieze de curele de haloterapie a fost prelungit programul în aşa fel încât şi în weekend să fie deschis: „După inaugurarea salinei, pot să vă spun că numărul pacienţilor care se adresează spitalului a crescut, cât şi numărul celor care apelează la cure de haloterapie. Am reuşit să atragem un număr important de pacienţi din alte judeţe, reuşind astfel să obţinem dezideratul de a avea 20% din afara judeţului. Salina este deschisă şapte zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta şi duminica”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Sanatoriului Dobriţa. Au luat măsura de a menţine un program continuu al salinei pentru a onora toate cererile care vin mai ales din afara spitalului. Şedinţele de haloterapie pentru persoanele neasigurate şi care vin fără recomandarea unui medic specialist, sunt realizate contra-cost, mai precis 8 lei pe ședință, după cum a mai spus Tiberiu Tătaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: