spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateSANITAS: Condamnăm acțiunea autorităților locale

    SANITAS: Condamnăm acțiunea autorităților locale

    Căminul de Bătrâni de la Novaci devine o problemă cât se poate de serioasă, care pare de nerezolvat. Sau rezolvarea pare să vină prin externalizarea serviciilor, gândită de autoritățile locale din Novaci. Cu toate astea, sindicatele cred că aceasta este doar o încercare „mascată” de a desființa centrul social. Și SANITAS se alătură demersurilor susținute de Sindicatul Reprezentantiv Suseni, declarând faptul că dacă autoritățile nu se sesizează situația ar putea deveni foarte gravă atât pentru angajați cât și pentru beneficiari.

    SANITAS Gorj cere ajutorul de urgență al autorităților județene în gestionarea situației de la Căminul de Bătrâni Novaci. Mai mult sindicatele condamnă acțiunea autorităților locale, declarând că această externalizare este doar o încercare mascată de a desființa căminul. „UJT SANITAS Gorj condamnă acțiunea autorităților locale de a desființa Căminul de Bătrâni de la Novaci, precum și modul prin care aceasta s-a realizat: în mod tacit și unilateral, fără consultarea sindicatelor și cu încălcarea prevederilor legale. Solicităm Instituției Prefectului Județului Gorj să intervină și să atace în Contencios Administrativ, hotărârea Consiliului Local Novaci nr.22 din 25.04.2013, deoarece nu s-au respectat prevederile art. 5. alin. (1) lit. b din Legea nr.467/2006 privind stabilirea cadrului general de consultare a angajatilor: ,,angajatorii au obligația să informeze și să consulte reprezentanții angajaților în special atunci când există o amenințare la adresa locurilor de muncă și să organizeze de urgență o întâlnire cu toți factorii de decizie din județ în vederea dezbaterii și soluționării situației Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci. Propunem transformarea Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci, în Complex de servicii multifuncțional de interes intercomunitar pentru persoane vârstnice, cu personalitate juridică, în asociere cu autoritățile publice locale, din care provin beneficiarii centrului sau cu primăriile din jurul orașului Novaci, care să fie condus de un Consiliu de Administrație format din 1/3 autorități locale, 1/3 sindicate și 1/3 reprezentații legali ai beneficiarilor”, a spus Valentin Popa, coordonatorul SANITAS Gorj.

    Management defectuos

    Sindicatele declară că s-a ajuns în această situație din cauza unui management defectuos, dar și din cauza taxelor mărite, pe care aparținătorii nu și le-au putut permite. „Atragem atenția că s-a ajuns la această situație datorită unui management defectuos, dar și a Hotărârii Consiliului Local Novaci din luna martie 2013, când s-a mărit costul mediu lunar de întreținere/beneficiar de la 800 la 1.800 lei, obligând aparținătorii legali să suporte în întregime acest cost”, a mai spus Valentin Popa, care demonstrează cum aici, la Novaci, sistemul de asistență socială merge în alte direcții, decât cele legale. „Prin această hotărâre s-a încălcat art. 25 alin 2 și 3 din Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, deoarece ,‹‹cheltuielile aferente plății salariilor pentru personalul angajat în cămine, plății medicamentelor și cheltuielile de capital nu se iau în calcul la stabilirea costului mediu lunar de întreținere›› (25 alin 3 din Legea 17/2000). Ori stabilirea greșită a costului mediu lunar/beneficiar și impunerea întregii sume asistaților și familiilor aparținătorilor, a avut drept efect scăderea numărului beneficiarilor de la 27 în luna martie la 12 în prezent”, a mai precizat Valentin Popa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: