spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘapte monumente din Târgu Jiu ar putea fi restaurate în acest an

    Șapte monumente din Târgu Jiu ar putea fi restaurate în acest an

    Șapte monumente de pe raza municipiului Târgu Jiu ar putea fi restaurate în acest an. Una dintre lucrările de artă care urmează să beneficieze de lucrări de întreținere este Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu“, care a fost restaurat în urmă cu puțin timp.

    „Centrul «Constantin Brâncuși» și-a propus să restaureze în acest an șapte monumente de artă. Vom interveni asupra Mausoleului «Ecaterina Teodoroiu», pentru că suntem în programul de intervenție și întreținere și nu mai trebuie lăsat să se prăbușească, așa cum s-ar fi întâmplat. Avem și acordul Direcției pentru cultură pentru intervențiile pe care le vom face în trei etape în acest an. Vrem să interveni asupra statuii Tudor Vladimirescu, bustului Brâncuși din fața Casei de Cultură, a bustului Magheru, statuii Ecaterinei Teodoroiu“, a spus Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare și Documentare «Constantin Brâncuși».

    „Riscăm să ajungă niște fiare vechi în oraș“

    Doru Strâmbulescu susține că monumentele riscă să se prăbușească în cazul în care nu se vor face intervențiile necesare: „Sunt niște costuri, dar dacă mai lăsă aceste monumente încă un an, doi sau trei riscăm să ajungă niște fiare vechi în oraș și să nu se mai uite nimeni la ele. De exemplu, la statuia Ecaterine Teodoroiu, tot postamentul și tot arealul lucrării, să nu mai vorbim de întreaga lucrare, se prăbușește. Nu poți să lași un obiectiv atât de important de izbeliște. Statuia lui Tudor Vladimirescu, care este și cea mai veche din oraș, dar și cea mai frumoasă. Am făcut o evaluare a acestor lucrări cu o echipă de restauratori și, în funcție de lucrările necesare care trebuie realizate, ne vor face și o ofertă de costuri. Monumentele sunt adevărate simboluri ale acestui oraș“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: