spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSarcina primită de city managerul Municipiului Târgu Jiu la început de an

    Sarcina primită de city managerul Municipiului Târgu Jiu la început de an

    Primarul Municipiului Târgu Jiu susține că, la început de an, a bifat sarcinile angajaților din subordine. Marcel Romanescu vrea zona metropolitană compusă din Târgu Jiu și localitățile adiacente și de acest lucru trebuie să se ocupe administratorul public al Primăriei Târgu Jiu.

    Avantajele creări unei astfel de zone constau, în primul rând, în posibilitatea de a accesa mai ușor fonduri europene. Marcel Romanescu susține că a purtat deja primele discuții cu primarii localităților din apropierea Municipiului și că varianta propusă este acceptată de cei aflați în funcție. „Am început acea procedură de reorganizare la nivelul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, care ar trebui să se încheie în luna ianuarie, odată cu ședința de consiliu local din luna ianuarie, dar va avea un termen de punere în aplicare de două luni de zile. Termenul va fi undeva la începutul lunii aprilie. Pe de altă parte, un alt obiectiv pe care mi l-am propus și îl va avea în sarcină noul administrator public, este realizarea zonei metropolitane. Vreau să vedem exact cum s-a realizat procedura pentru a putea înființa această zonă în jurul municipiului Târgu Jiu. Unul dintre proiectele mele de suflet pentru următoarele două-trei luni de zile va fi acesta, de realizare a zonei metropolitane, cu toate localitățile din vecinătatea municipiului Târgu Jiu. Se simte cumva o strategie de la nivelul Uniunii Europene pentru finanțarea proiectelor pe astfel de zone. Pe de altă parte, odată cu implementarea proiectului în valoare de 45 de milioane de euro privind transportul public în comun, poate fi extins prin acele mijloace de transport cu autonomie și spre localitățile învecinate. Am avut deja o discuție cu primarul de la Bumbești Jiu, care acceptă o astfel de variantă, să asigurăm transport în comun pentru Bumbești Jiu. Bălănești, Turcinești, chiar și Lelești, cred că vor adera la o astfel de formă de organizare. Zona metropolitană nu le ia independența în decizii. Ne permite însă tuturor să depunem proiecte integrate, care privesc în totalitate aceste zone”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Zone CET

    Pe de altă parte și zona de sud a orașului este pe lista de priorități. Se dorește concesionarea terenului de peste 30 de hectare. „În vecinătatea municipiului Târgu Jiu există suprafețe de teren care pot fi dezvoltate ca și parcuri industriale, mult mai mult decât are municipiul Târgu Jiu. Sunt câteva lucruri pe care vreau să le dezvolt de la începutul acestui an și mi-aș dori ca până la sfârșitul acestui an, cele 30 de hectare de teren din zona CET, după realizarea PUZ-ului și a condițiilor necesare de infrastructură, să le scoatem la concesiune. Sunt 30 de hectare pe care vrem să le scoatem la concesiune pentru un viitor așa-zis parc industrial. Nu poate avea chiar structura unui parc industrial, dar sunt 30 de hectare pe care, după ce realizăm PUZ-ul, putem să le punem la dispoziția oamenilor de afaceri care doresc să creeze locuri de muncă. Nu va avea decât destinație industrială sau de prestări servicii. Așa va fi încadrată acea zonă în viitorul PUZ. Nu vreau să mai avem conflicte cu cetățenii și să dăm de la început destinația pentru astfel de activități. Ulterior, când scoatem la concesiune, putem să îi și condiționăm de realizarea unui anumit număr minim de locuri de muncă”, a mai declarat edilul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: