Șase, vine Romanescu!

0
361

Primarul Marcel Romanescu, în inspecție pe șantierul din cartierul Narcise. Edilul a vrut să vadă cum se prezintă lucrarea preluată de Edilitara. În urma discuțiilor sunt premise ca până la primii fulgi de nea să se toarne primul strat de asfalt.

Lucrarea din zona Narciselor, cartierul unde cetățenii au protestat după ce s-au supărat că nu pot intra cu mașinile spre proprietăți din cauza nămoalelor, înaintează. Primarul susține că este mulțumit de modul în care investiția este executată de angajații societății Edilitara și face noi promisiuni. „Societatea Edilitara lucrează cu toate forțele în acel cartier. Nu mai avem nicio altă investiție, mai ales că ne așteptăm ca vremea să se schimbe dar, până pe data de 15 noiembrie, dacă ne ajută vremea vom continua și după, vom face ca drumurile din acel cartier să fie practicabile. Există șanse să turnăm și primul strat de binder în zonă. Cred că a fost cea mai bună decizie de a prelua lucrarea respectivă. Se lucrează cu mai multe echipe și în funcție de termen putem să ajungem aproape de finalizare. E clar că nu se va finaliza în 2020 investiție dar cetățenii de acolo se vor bucura de condiții mult mai bune față de ceea ce era acolo, în zonă”, a transmis Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here