6.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 12, 2021
AcasăActualitateScandal la Evaluarea Națională la Berlești. Un profesor ar putea fi eliminat...

Scandal la Evaluarea Națională la Berlești. Un profesor ar putea fi eliminat din comisia de examinare

evaluareUn profesor din Berlești ar putea fi eliminat din comisia de examinare și ar putea fi și cercetat penal pentru fals. Acesta nu a menționat în declarația pe care a completat-o că fiul său susține Evaluarea Națională în acest an. Deși nu sunt la același centru de examen, legislația este strictă și profesorul în cauză era obligat să declare dacă are rude de până la gradul patru în examen. Fiecare profesor care vrea să fie evaluator ori membru din comisia de examen trebuie să completeze această declarație. Această metodă a intrat în vigoare în urmă cu șase ani, iar sancțiunile sunt de natură administrativă, pe de o parte, și prevăd excluderea profesorului din orice comisie pentru o perioadă de până la cinci ani, dar și penală, pentru fals în declarații.

Comisia Județeană va cerceta incompatilitatea ascunsă

georgeta-popescuGeorgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Goj, a spus că situația va fi cercetată și Comisia Județeană va lua măsurile corespunzătoare: „Am fost sesizată despre această incompatibilitate și am anunțat Comisia județeană despre această situație, care fusese, deja informată, și luase decizia de modificare a hotărârii de constituire a Comisiei din Centrul de examen Licurici, pentru că domnul profesor care îndeplinea funcția de președinte al comisiei avea un statut incompatibil cu această funcție și cu orice funcție în cadrul examenului de Evaluare Națională 2017 pentru că fiul dumnealui susține examenul și are calitatea de candidat în alt centrul de examen. O să verificăm această situație și existența declarației prin care domnul profesor și-a exprimat compatibilitatea cu funcția pe care o deținea. În funcție de ce se va stabili, Comisia Județeană va lua măsurile care se impun”.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -