spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞcoală, transformată în discotecă!?

    Şcoală, transformată în discotecă!?

    Scandal mare în comuna Slivileşti, sat Tehomir. Primarul localităţii Sorin Bucurescu, acuză un membru PDL că ar fi intrat în şcoala închisă şi ar fi organizat o petrecere privată, distrugând diferite bunuri. Mai mult decât atât, primarul este revoltat şi cere să se facă dreptate.

    Şcolile închise reprezintă pentru multe persoane motiv de tristeţe, având în vedere că elevii sunt nevoiţi să se mute de la o şcoală la alta şi să facă naveta, pentru a-şi finaliza studiile. Pentru alţii, însă, aceste şcoli reprezintă locaţiile ideale, pentru organizarea petrecerilor private, feriţi de ochii lumii. Sau aşa susţine primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, care este mai mult decât revoltat pe membrul PDL din localitate, Dumitru Roibu, care ar fi dat într-o noapte o petrecere privată, în şcoala închisă, fără să anunţe pe nimeni şi mai mult decât atât, petrecerea finalizându-se cu geamuri sparte şi obiecte distruse. Mai mult decât atât, edilul susţine că l-a şi văzut pe Dumitru Roibu, când căra mâncarea din şcoală şi băuturile rămase şi se întreabă de unde a primit autorizaţia şi cheia locaţiei, pentru a organiza „bairamul”. „Şcolile s-au transformat în locuri de distracţii, pentru unele persoane, care nu mai ţin cont de nimic. Am fost şi eu anunţat că membrul PDL, împreună cu câţiva apropiaţi au intrat în şcoala închisă, pentru a face discotecă. Cetăţenii s-au sesizat şi acum am venit şi eu la faţa locului. Văd că uşa nu e forţată, dar nu ştiu cine le-a dat cheia. Sunt sparte geamurile şi furate bunuri din interior. L-am văzut pe Roibu când căra mâncarea şi băuturile rămase de la petrecere şi l-am întrebat ce se întâmplă, dar nu a vorbit cu mine”, a declarat edilul.

    Adrese la Poliţie şi Inspectoratul Şcolar

    Şcoala din satul Tehomir a fost închisă de ceva timp iar elevii sunt nevoiţi să facă naveta la câţiva kilometri, pe jos, pentru a învăţa la şcolile învecinate. „Pe inspectorii şcolari nu i-a interesat de aceşti elevi, care săracii sunt nevoiţi să facă naveta. Problema este că am încercat să iau legătura cu directorul şcolii şi cu femeia de serviciu, cei care aveau cheia şi au spus că nu ştiau nimic de acest lucru. Jucăriile sunt împrăştiate, nimeni nu vine să îşi asume responsabilitatea pentru faptele săvârşite noaptea trecută. Am să fac adrese la Poliţie şi Inspectoratul Şcolar pentru a rezolva cazul, pentru că este de nepermis un asemenea eveniment”, a adăugat edilul. Contactat telefonic, liderul PDL Gorj, Ion Ruşeţ a declarat că „Nu ştiu de acest eveniment, este un lucru grav dacă s-a întâmplat aşa ceva, dar domnul Bucurescu nu este o sursă de încredere”. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Justin Paralescu, nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia expusă de edilul din Slivileşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: