spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSculptură şi engleză, specializări noi la UCB

    Sculptură şi engleză, specializări noi la UCB

    100 de locuri noi stau la dispoziţia candidaţilor la admiterea la facultate. Vestea vine de la Rectoratul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) care spune că pentru sesiunea din toamnă, sunt pregătite specializări în premieră, precum sculptură sau engleză. După sesiunea de vară, la facultăţile din cadrul UCB Târgu-Jiu au rămas libere aproape 400 de locuri.

    Nu doar la Facultăţile de Inginerie, Drept sau Ştiinţe Economice vor fi de acum specializări, puse la dispoziţia absolvenţilor de liceu care doresc continuarea studiilor. Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Moise Bojincă, a declarat că decizia a fost luată în interesul studenţilor atraşi de noi oportunităţi şi există cadru legislativ în acest sens. Rectorul Moise Bojincă menţionează că „prin Hotărâre de Guvern, în nomenclatorul specializărilor, UCB se înscrie cu trei programe noi, cărora le dăm drumul din toamna lui 2013. Este vorba de programul de studiu de licenţă la limba şi literatura română şi engleză, cel de arte vizuale şi sculptură, dar şi programul de asistenţă medicală generală. În total, sunt 100 de locuri, din care 60 la engleză şi română, iar câte 20 de locuri la sculptură, respective asistenţă”, a declarat Bojincă. De locuri bugetate nici pomeneală, iar taxa se va ridica undeva la peste 2.500 de lei. Admiterea se anunţă destul de lejeră, având în vedere că se face, majoritar, în baza concursului de dosare. Media de la BAC este luată în calcul, 90 %. Din cele cca 1.200 de locuri scoase la concursul de admitere pentru anul universitar 2012-2013, acestea s-au ocupat mai mult de jumătate. Dintre cele peste 390 rămase libere, cele mai multe sunt la specializarea Ştiinţe Economice, la ID, unde bătălia se va da pe 97 de locuri, în timp ce, la toamnă, candidaţii au la zi, 29 de locuri disponibile. Tot la Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor au fost şi cele mai multe locuri alocate pentru anul 2012-2013, dat fiind că din cele 650 de locuri la master şi licenţă, ocuparea este, după prima sesiune, de 67%. La Inginerie sunt 75 de locuri libere, din care 9, fără taxă, iar la Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate, numărul total de locuri pentru licenţă este 72, şase, fără taxă. Tot la Drept mai sunt la ID 24 de locuri libere iar la zi, 26, pentru cei care optează înscrierea la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, locurile rămase sunt în număr de 13, din care doar 2 sunt bugetate. Este şi singura specializare, unde admiterea are la bază probă eliminatorie, pe lângă concursul de dosare în care media de la bacalaureat are pondere de 90%. Vine şi masterul în atenţie cu organizarea examenului pentru 23 de locuri la Inginerie, bugetarea făcându-se pentru 9. Pentru un an de şcolarizare, un student va plăti 2.250 de lei, dar cuantumul taxei poate ajunge şi la 2.800 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: