spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSe amână pronunțarea falimentului clubului de fotbal Pandurii

    Se amână pronunțarea falimentului clubului de fotbal Pandurii

    Instanța de judecată a Tribunalului Gorj a amânat, ieri, sentința în cazul clubului de fotbal Pandurii, care se află în procedura insolvenței. Instanța de judecată trebuie să se pronunțe cu privire la intrarea în faliment. „Amână pronunțarea la data de 27-11-2019“, a hotărât instanța Tribunalului Gorj.

    Clubul Pandurii are de achitat datorii de aproximativ șapte milioane de euro. Reprezentanții echipei de fotbal încearcă să convingă completul de judecată că se va putea salva din situația financiară grea în care se află, în urma banilor care vor fi încasați de la asociați: Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, Complexul Energetic Oltenia, USMO și Artego.

    Ce sume au de achitat asociații

    Pandurii a câștigat procesul cu asociații, inițial la Tribunalul Gorj și, ulterior, la Curtea de Apel Craiova.

    Cea mai mare sumă o are de achitat Complexul Energetic Oltenia peste 6 milioane lei, Consiliul Local Târgu Jiu – aproape 3 milioane de lei, Artego, aproape cinci milioane de lei,  Consiliul Județean Gorj – 769 mii lei și USMO – peste 500 mii lei.

    Marin Condescu, fostul președinte al clubului, este înscris la masa credală cu suma de peste 840.00 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: