spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateSe branşează la utilităţi!

    Se branşează la utilităţi!

    Branşarea la utilităţi a apartamentelor deținute de cele 160 de familii care beneficiază de locuinţe ANL în zona Narciselor trebuie realizată de fiecare chiriaş în parte, conform legislaţiei în vigoare! Astfel, noii locatari ai blocurilor ANL vor trebui să-şi deschidă individual partide la furnizorul de energie electrică şi gaze, după cum au declarat reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu.

    Locatarii blocurilor ANL din zona Narciselor din Târgu-Jiu vor trebui să semneze contractul cu Serviciul de Gospodărire din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, dar şi să deschidă partide pentru a putea fi branşaţi la gaze şi energie electrică. Partidele se deschid de chiriaşi pe propriile cheltuieli, conform legii. Locatarii ANL-urilor trebuie să meargă să-şi facă fiecare contract individual, iar fiecare consumă cât vrea pe baza contractului. Astfel, aceştia vor plăti taxa de branşare şi se pun contoarele la fiecare în parte. „Nu sunt branşaţi la utilităţi pentru că asta intră în sarcina chiriaşilor. Fiecare dintre ei trebuie să-şi deschidă partida la gaze, la energie electrică, trebuie să semneze contractele cu Edilitara. Sunt lucrurile care trebuie făcute conform legii, de fiecare chiriaş în parte. Utilităţile sunt absolut toate puse la punct, până la uşă, iar dânşii trebuie să-şi plătească aceste branşări”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Locatarii din ANL vor trebui să înfiinţeze şi asociaţii de proprietari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: