Acasa / Actualitate / Se fac pregătirile necesare începerii lucrărilor de la Stadionul Muncipal

Se fac pregătirile necesare începerii lucrărilor de la Stadionul Muncipal

Reprezentanții societății care a câștigat licitația pentru restul lucrărilor rămase de executat la Stadionul Municipal Târgu Jiu se ocupă de proiectare, după care va demara execuția. „Angajații societății se află pe stadion și în această perioadă se va finaliza partea de proiectare, iar după data de 1 martie sau chiar mai devreme se va intra în execuția lucrărilor“, a precizat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Valoarea totala a acestor lucrări suplimentare, care au o durata de 4 luni, este de 23,30 de milioane de lei, din care 17,95 de milioane de lei sunt asigurați de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin CNI, iar 5,35 de milioane de lei reprezintă finanțarea de la bugetul local al municipiului Târgu Jiu.

Capacitatea va fi de peste 11.000 de locuri acoperite

Noua arenă sportivă de la Târgu Jiu va avea peste 11.000 de locuri acoperite, o parcare subterană, spații comerciale și un hotel. Până acum s-a investit suma de peste 20 de milioane de euro. Stadionul va fi clasificat la patru stele. Conducerea Primăriei Târgu iu se gândește la organizarea unei licitații pentru desemnarea unei firme care să administreze spațiile comerciale.

2 comentarii

  1. Sa va ocupa inevitabil firma lu Valceanu cap de cal, care face performanta prin managementul lu muma-sa, corcoduse la 80 de ani. Ce mangleala!

    • Tu esti un liberal nemultumit de Vilceanu ? Nu mai fura identitatile altora , i ati o identitate proprie si personala ,posteaza pe persoana fizica (sic) .

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*