spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSe inventariază pagubele inundaților. Urmează despăgubiri!

    Se inventariază pagubele inundaților. Urmează despăgubiri!

    Pagube însemnate în urma inundaților. Un drum județean și mai multe poduri din localitățile gorjene au fost afectate de puhoaiele de apă. Autoritățile susțin că au nevoie de sprijin pentru a reface stricăciunile. Despăgubirile sunt așteptate de la Guvern, pe fondul datelor centralizate în teritoriu.

    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va analiza situația din fiecare localitate în parte. O comisie va stabili valoarea pagubelor urmând ca o adresă oficială să ajungă, pentru decontare, la Guvern. “Încă de marți am avut discuții cu unele dintre primării, respectiv cu domnii primari ai localităților unde au fost înregistrate pagube semnificative, în special pe partea de infrastructură. În 24 de ore, dânșii vor face rapoartele operative, care vor ajunge atât în atenția noastră, cât și a Sistemului de Gospodărire a Apelor și ISU. Se va forma o comisie alcătuită din reprezentanți ai instituțiilor implicate. Vom da o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care se va finaliza cu un proiect de hotărâre de guvern, prin care se vor deconta, din fondul de intervenție al Guvernului, toate pagubele identificate. Cu siguranță, vom încerca să despăgubim în totalitate pagubele produse în data de 5 ianuarie 2021. Din cunoștințele mele, sunt mai multe localități afectate, printre care comuna Runcu, pe Valea Sohodolului și Valea Suseniului, comuna Padeș, în zona Apa Neagră-Cloșani, zona Motru, dar și alte localități care necesită intervenții din partea Guvernului. Vorbim de poduri, podețe, drumuri județene afectate, precum drumul județean de pe Valea Sohodolului, drumul forestier asfaltat de pe Valea Suseniului, dar încă se inventariază pagubele. Încercăm să formăm comisiile de miercuri și să le trimitem în teren. La ora la care vorbim, nu am informații că ar exista cazuri de familii care să fi rămas fără locuință, dar dacă vor fi, cu siguranță vom găsi soluțiile necesare”, a transmis prefectul Cosmin Pistol.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: