spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘedință cu scandal la Comisia de Sănătate de la Consiliul Județean Gorj

    Ședință cu scandal la Comisia de Sănătate de la Consiliul Județean Gorj

    Ședința Comisiei de Sănătate a Consiliului Județean Gorj, care a avut loc, ieri, a fost una cu scântei. Mai mulți medici au fost prezenți pentru a-și prezenta nemulțumirile legate de modul în care își desfășoară activitatea. În cadrul ședinței s-a vorbit ca la piață, putând să ia cuvântul oricine a dorit. Ca urmare a presiunii existente, o serie de proiecte au fost amânate de către Comisia de Sănătate.

    Subiectul principal al ședinței l-a reprezentat expunerea prezentată de medicul pneumolog Elena Vlad, de la Secția Medicală I, care a devenit cunoscut în urma scandalului privind însemnările pe care le-a făcut în fișa de observație a unei paciente. Aceasta a spus că de trei ani de zile încearcă să înființeze un laborator de endoscopie, dar nu este băgată în seamă de către conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, dar nici de conducerea Consiliului Județean Gorj: „Vorbim despre bronhoscop. Aparatul a fost cumpărat de Consiliul Județean și a stat nefuncțional până când a ieșit din garanție. Odată cu venirea mea la acest spital a fost pus în funcție pe compartimentul de pneumologie a secției de Medicală I, care este un compartiment de cinci paturi, pe acel compartiment având aviz epidemiologic. Avizul înseamnă că acolo poate să stea, acolo se supune unui protocol de sterilizare pentru ca acel aparat să funcționeze în siguranță pentru cei care îl manevrează, dar și pentru pacienți. Nu putem să băgăm bolnavii din Infecțioase peste gravide , nu putem să băgăm bolnavii din Medicală peste Chirurgie. Asta înseamnă aviz epidemiologic și circuite într-un spital.

    Ca să extindem această examinare și la pacienții din alte secții, și la pacienții din ATI, cum a fost și cazul mediatizat, pacienții din ORL, caz de înec prin corp străin, tot ce înseamnă patologie pulmonar, trebuia să organizăm o structură separată de endoscopie bronșică, cu aviz epidemiologic extins pentru toți pacienții în așa fel încât să poată beneficia de aparat toți pacienții și mai mulți medici. În speță, Spitalul Județean de urgență are doi specialiști, doamna doctor Vlad și Nica. Și doamna doctor Nica a făcut cerere repetat ca să i se dea voie să lucreze pe aparat și să se înființeze această structură. Este vorba de niște memorii pe care le fac de trei ani și în care sun că adresabilitatea va fi crescută. Se pot asigura aceste manevre la toată lumea se permite accesul, celui de-al doilea doctor pe aparat, pot să vină și alți pacienți și în felul acesta putem să dezvoltăm o activitate care este plătită cu 700 de lei manevra. Actualmente numai doctor Vlad poate să facă aceste proceduri pentru că nu s-a extins. Nu a fost nicio clipă interes pentru asta și nu s-a spus Consiliului Medical. De trei ani de zile scriu memorii, inclusiv două memorii la domnul președinte al Consiliului Județean Gorj. Am fost în audiență la domnul președinte, inclusiv eu și doamna doctor Nica. Nimeni nu înțeles nimic sau nu a vrut să înțeleagă. Ultimul răspuns al conducerii a fost: «Actuala structură corespunde nevoilor populației județului Gorj. Propunerile dumneavoastră vor fi luate în calcul în viitor»“.

    Managerul Spitalului Județean, Gigel Capotă, a răspuns că anul trecut au fost efectuate 64 de intervenții, ceea ce înseamnă una pe săptămână și că înființarea acestei structuri nu se justifică. Medicul Elena Vlad și-a prezentat punctul de vedere și în cadrul ședinței de plen a Consiliului Județean, care a avut loc ieri.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: