spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘedință de Consiliu Local cu scandal la Tismana. Poliția și jandarmii au...

    Ședință de Consiliu Local cu scandal la Tismana. Poliția și jandarmii au intervenit

    Ședința prin care consilierii locali ar fi trebuit să stabilească organizarea unui referendum cu privire la revenirea la statutul de comună a fost suspendată după un imens scandal. Mai mulți localnici, unii dintre ei aflați sub influența alcoolului, după cum a precizat primarul Marian Slivilescu, care au venit la ședință la invitația unui consilier independent au adus injurii și amenințări unor consilieri locali. În această situație s-a cerut intervenția poliției. La fața locului au venit mai mulți polițiști și jandarmi, iar președintele de ședință a suspendat întâlnirea.

    „I-am chemat pe oameni în sala de spectacole pentru că erau mai mulți. Le-am explicat faptul că pentru cei mai mulți nu se schimbă nimic faptul că se revine la statutul de comună. În prezent 5000 de oameni din șapte sate plătesc impozite aferente statutului de comună și numai 2000 din trei sate achită impozite la nivel urban. Localnicii care au venit nu plătea impozite la nivel de oraș. În plus, dacă se revine la statutul de comună, primăria trebuie să plătească 80 de miliarde lei vechi, bani pe care i-am primit de la Uniunea Europeană. Toate proiectele pe care le avem în derulare trebuie modificate. Oamenii s-au mai liniștit după ce le-am explicat cum stau lucrurile“, a spus primarul Marian Slivilescu.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: