spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞedinţă festivă la Consiliul Judeţean

    Şedinţă festivă la Consiliul Judeţean

    Un bilanţ al activităţii de peste an, dar mai ales urările tradiţionale de sărbători au făcut obiectul ultimei şedinţe din acest an a Consiliului Judeţean. Principalele investiţii în infrastructură, drumuri, spital, dar şi nevoia unei pregătiri pentru un an dificil au fost trecute succint în revistă. Din atmosfera festivă nu putea lipsi cupa de şampanie.

    Preocupările Consiliului Judeţean Gorj au ţinut de reabilitarea drumurilor, de refacerea infrastructurii, dar şi modernizarea secţiilor importante din Spitalul Judeţean. Asta în condiţiile unui an în care efectele crizei s-au resimţit. Partea bună este că s-au găsit pârghii din bugetul propriu şi s-a atras finanţarea externă. Au existat două planuri de investiţii iar din bugetul propriu s-au reuşit investiţii în sănătate, infrastructură, turism. „Am avut activitate la asfaltarea drumurilor, astfel că puţini kilometri au mai rămas de acoperit. Un motiv de mândrie pentru autorităţi vine de la drumul de sub munte, dar şi finanţarea cu fonduri europene pentru drumul Țicleni- Târgu Cărbuneşti-Peşteana. Centrele de asistenţă medicală şi Spitalul Judeţean au fost de asemenea vizate pentru modernizare”, a declarat şeful judeţului, Ion Călinoiu. Nu mai puţin importantă s-a dovedit promovarea turismului în judeţ, iar ca accesarea fondurilor, din 60 de milioane de euro, 25 au fost valorificate. Perspectiva lui 2012 nu este tocmai roz, a mai dat de înţeles Ion Călinoiu, pentru că „se anunţă un an dificil la care legea bugetelor va contribui din plin. Reducerea procentului de alocare a bugetului va nemulţumi, însă, pe multă lume”, crede Călinoiu. Şeful judeţului s-a arătat încântat de cum a decurs colaborarea cu angajaţii, dar şi cu presa, iar urările sale pentru noul an nu au omis pe nimeni. Mai mult, a dat asigurări că în 2012 bilanţul va fi şi mai dens în realizări.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: