spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSediu nou pentru medicii gorjeni

    Sediu nou pentru medicii gorjeni

    Colegiul Medicilor din Gorj precum şi Colegiul Medicilor Stomatologi din Gorj au, începând de ieri, un sediu numai al lor. Clădirea în care aceştia îşi vor desfăşura, de acum, activitatea, se află la Spitalul de la pasarelă şi a aparţinut secţiei de Oncologie.

    Potrivit preşedintei Colegiului Medicilor Gorj, Ana Băleanu, acest sediu reprezintă un vis împlinit. Clădirea, care se afla în patrimoniul Spitalului Judeţean, a fost reabilitată, lucrările începând în urmă cu câteva luni. Evaluarea finală nu a fost încă realizată. O parte din bani provin din sponsorizări iar restul din fonduri proprii. „Este un gând mai vechi de al nostru, al medicilor. Sperăm ca această clădire să ne reprezinte. Totul s-a făcut din sponsorizări şi fonduri proprii, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti”, a declarat Băleanu. Clădirea se afla într-o stare destul de avansată de degradare, fiind acum reabilitată în totalitate. Are mai multe încăperi în care vor funcţiona sediile celor doua colegii, dar şi sediul sindicatului medicilor. La inaugurarea clădirii au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, precum şi foarte mulţi medici.

    „Am făcut potecuţă la preşedintele Consiliului Judeţean”

    Reabilitarea şi aranjarea clădirii au fost făcute şi cu ajutorul autorităţilor, care s-au arătat destul de înţelegătoare. „Îi mulţumesc Anei Băleanu pentru insistenţă. Dacă la Ion Călinoiu a făcut potecuţă, la mine a pavat de-a dreptul. E foarte bine că Spitalul Judeţean este administrat de Consiliul Judeţean Gorj. Se va rezolva ceea ce se aşteaptă de atâţia ani – nevoia de spaţii şi dotări”, a declarat şi Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, prezent la eveniment. Preşedintele Consiliului Judeţean a aderat şi el la ideea medicilor de a avea un sediu propriu. „Ce s-a întâmplat aici e o minune. Ideea de a avea un sediu era justificată. Potrivit chemării medicilor şi a harului lor, trebuia să aibă unde să se întâlnească. Este un sediu civilizat, modest dar atractiv”, a declarat Ion Călinoiu. Acesta s-a mai arătat mulţumit şi de faptul că sediul nou a fost inaugurat într-o clădire care era condamnată la distrugere şi care, oricum, se afla într-o stare destul de proastă, cu atât mai mult cu cât face parte din cel mai vechi spital din municipiu.

    „Un sediu reprezentativ”

    La eveniment a fost prezent şi Viorel Rădulescu, reprezentant al Colegiului Medicilor România. De loc din Olt, acesta s-a declarat oarecum invidios pe faptul că în judeţul său colegiul nu are un sediu. „Ce aţi realizat aici este extraordinar. Mă bucur că aţi găsit o cale comună. Este o mândrie că încă un colegiu are sediu şi pot să spun că sunt puţin gelos pentru că la mine în judeţ nu există un astfel de sediu”, a recunoscut Rădulescu. Acesta şi-a acordat sprijinul, în continuare, şi a mai spus că spaţiul pe care Colegiul Medicilor din Gorj l-a inaugurat este unul „deosebit şi reprezentativ pentru corpul medicilor”.

    In memoriam Dumitru Butulescu

    Fostul preşedinte al Colegiului Medicilor Gorj, regretatul Dumitru Butulescu, nu a fost uitat de către colegii şi colaboratorii săi şi nici de restul oamenilor care l-au cunoscut. Numele său a fost pe buzele tuturor celor prezenţi la eveniment. „Eu vreau să aduc aminte tuturor că un om deosebit are un merit pentru ce s-a întâmplat aici. Este vorba despre un medic reputat, Dumitru Butulescu. Fără el, tot ce s-a făcut aici nu ar fi putut fi realizat”, a spus Marcel Romanescu, subprefectul judeţului Gorj. Dumitru Butulescu a fost şeful secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean Gorj dar şi preşedintele Colegiului Medicilor din judeţ. Acesta a decedat în decembrie 2010, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, de cancer ganglionar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: