spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateSediu la standarde europene pentru AJOFM Gorj

    Sediu la standarde europene pentru AJOFM Gorj

    Noul sediu al Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj a fost inaugurat astăzi, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. Investiţia a costat aproximativ 2 milioane de lei, iar acum angajaţii din instituţie au condiţii de lucru europene.

    Reabilitarea şi extinderea sediului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj a presupus realizarea unor spaţii deschise de lucru cu publicul, spaţii pentru fiecare departament, dar şi o sală de conferinţe. „M-am ambiţionat împreună cu toţi colegii şi pentru că am beneficiat de sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, mai exact de suportul doamnei preşedinte Cristiana Barbu, care datorită agendei extrem de încărcate nu a putut să vină la inaugurare, am demonstrat că se poate face un lucru bun, lucrând corect şi cinstit”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj. La inaugurarea sediului modernizat la standarde europene au luat parte şi autorităţile locale şi judeţene, aceştia luând cuvântul în cadrul conferinţei susţinute astăzi. „Vă felicit pentru această iniţiativă şi pentru reuşită. Este lucru mare ca în aceste vremuri să aveţi curajul să realizaţi o astfel de investiţie. Vă felicit încă o dată şi vă doresc succes în activitatea dumneavoastră în acest nou sediu la standarde europene”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu. Cuvântul a fost luat şi de către Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. „Sunteţi o dovadă că atunci când omul se încăpăţânează în sens progresiv poate să ajungă la rezultate nebănuit de frumoase, iar un astfel de rezultat am avut bucuria să îl inaugurăm în acest moment. Este o bucurie pentru noi toţi că un obiectiv important, instituţional vorbind, face cinste municipiului Târgu-Jiu şi judeţului Gorj”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Lucrările de reabilitare a noului sediu au fost demarate în luna octombrie a anului 2013 şi au fost finalizate la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: