spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘefi de secții la Sitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, validați în...

    Șefi de secții la Sitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, validați în funcție

    Trei șefi de secții de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au fost validați în funcție de către Consiliul Județean Gorj, în urma câștigării concursurilor. Este vorba de Claudiu Gabriel Soare, care a fost desemnat câștigătorul concursului funcţiei vacante de șef de secție la Secția Chirurgie Generală II din cadrul unității sanitare publice – Spitalul Judeţean de Urgență Târgu-Jiu, de Maddy Andreea Huzu, care a obţinut 328,00 puncte și a fost declarată ,,admis” în funcția de medic-șef la U.P.U. – SMURD și de Bogdan Niculescu care a obţinut 346,30 puncte și a câștigat concursul pentru funcția de șef de secție la Secția Ortopedie și Traumatologie.

    Mandat pe patru ani

    Cei trei șefi de secție vor avea mandate pe patru ani. „După finalizarea procedurilor de organizare și desfășurare a concursurilor, managerul spitalului a transmis Consiliului Județean Gorj, în vederea validării, rezultatele acestor concursuri, consemnate în următoarele procese-verbale întocmite de comisiile de concurs/examinare constituite pentru cele trei probe: proba interviu, proba scrisă și proba clinică sau practică. n temeiul dispozițiilor legale anterior invocate, propunem validarea de către autoritatea deliberativă – Consiliul Județean Gorj a rezultatelor concursurilor organizate la nivelul unității sanitare publice – Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru ocuparea a două funcții de conducere vacante de șef de secție, și a unei funcții de medic-șef, așa cum au fost consemnate în procesele-verbale întocmite de comisiile de concurs/examinare.

    În baza validării, candidații admiși vor fi numiți în funcție prin decizie emisă de managerul spitalului, urmând a încheia cu spitalul public, reprezentat de manager, un contract de administrare cu durata de 4 ani, în condițiile legislației specifice“, se arată în hotărârea Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: