spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘeful IPJ Gorj, pus pe fapte mari

    Șeful IPJ Gorj, pus pe fapte mari

    Nou inspector șef al IPJ Gorj, Gheorghe Parepa, și-a intrat deja în rolul de conducător al poliției și promite că în perioada mandatului său va pune ordine în problemele din județ. Nimeni dintre cei certați cu legea nu poate dormi liniștit pentru că Parepa anunță toleranță zero. Până când dosarele cu nume grele ar putea ajunge în atenția publică, șeful IPJ Gorj a pus ochii pe transportatorii de persoane și marfă. Astfel, în perioada următoare sunt anunțate numeroase controale menite să asigure creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier.

    Prima întâlnire cu jurnaliștii din Gorj, cel mai probabil, l-a surprins pe Gheorghe Parepa. Incisivitatea, corectitudinea, dorința pentru o corectă și rapidă informare a publicului și chiar numărul mare de ziariști a făcut ca Gorjul să se remarce la nivel național în domeniul mass-media. Parepa nu a scăpat de întrebări delicate, dar a răspuns pe măsură și a lăsat să se înțeleagă că a venit aici ca să facă treabă până la capăt. Aceste cuvinte dau fiori reci celor care se știu cu probleme, iar dacă își va ține cuvântul, în câteva luni va aduce în atenția publică măcar câteva cazuri de mare infracționalitate. „Mă bucur că am venit la Târgu-Jiu, profesional vorbind, chiar dacă între Ploiești și Târgu-Jiu sunt vreo 300 de kilometri. Am trei zile de când am venit aici, vreau să văd orașul, până acum am venit aici doar ca turist, de mai multe ori. Am venit aici ca să muncim. Sunt un bun colaborator al obștii. Obiectivele sunt siguranța cetățeanului, siguranța unui mediu de afaceri curat. Sunt niște obiective normale și sănătoase ca societatea să meargă bine”, a declarat șeful Poliției Gorj. Gheorghe Parepa are 50 de ani şi s-a născut în comuna Fântânele, din judeţul Prahova. Fost adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova din mai 2012, comisarul – şef de poliţie Gheorghe Parepa a fost numit, din 13 martie 2014, prin dispoziţie a Inspectorului General al Poliţiei Române, chestor – şef de poliţie Petre Tobă, director adjunct la Direcţia de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Gheorghe Parepa a fost pentru câteva luni, în 2012, şef interimar la IJP Prahova. În plus, comisarul şef de poliţie Pitulescu Mircea, şef Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: