spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘemineul – elemental care nu trebuie să lipsească din locuința ta! Mai...

    Șemineul – elemental care nu trebuie să lipsească din locuința ta! Mai ales pe timp de iarnă

    Iarna asta poate fi una de poveste! Suntem în luna decembrie, luna cadourilor, a colindelor şi a momentelor petrecute împreună cu familia acasă, în atmosfera caldă cu miros de portocale şi vin fiert. Şi ca totul să fie perfect, imaginea poate fi întregită de colindele ascultate în faţa focului arzând din șemineu, care te vor face să uiţi de probleme de peste zi. Echipa PeFoc.ro și colaboratorii pe care îi are peste tot în țară, se gândesc la tine şi îţi oferă o gamă variată de şeminee pentru ca iarna aceasta să fie una de poveste.

    Atunci când vine vorba de alegerea șemineului, acesta trebuie să îndeplinească anumite criterii și să corespundă nevoilor și necesităților noastre.

    Dacă destinația șemineului este să încălzească o singură camera (livingul/camera de zi), unde să petreceți împreuna cu familia serile târzii de toamnă sau diminețile răcoroase de iarnă, cea mai bună variantă ar fi un semineu pe lemne tradițional. Însă dacă dorești să distribui căldura în mai multe încăperi, o să ai nevoie de un șemineu racordat la sistemul de distribuție al aerului cald, având o putere mult mai mare, astfel încât să genereze o cantitate suficientă de căldură pentru a încălzi toate încăperile. Sistemele de distribuție a aerului cald sunt compuse din burlane flexibile de aluminiu cu diametrul de 150 mm, iar lungimea totală nu trebuie să depășească 12 m, dar nici lungimea ramurilor individuale să nu fie mai lungi de 4 m. Conductele trebuie să fie cât se poate de drepte.

    Iar dacă dorești să folosești șemineul ca sursă de căldură pentru întreaga locuință, dar și pentru încălzirea apei menajere, ideal este termoșemineul. Focarul poate fi racordat la sistemul de încălzire existent în locuință, și poate încălzi și apa menajeră. Este important de știut că un termoșemineu trebuie să fie dotat cu pompă, filtre, elemente de siguranță și control, conform proiectului și legislației în vigoare. Potț folosi un semineu centrala termică în paralel cu sistemul de încălzire existent în locuință sau panouri solare. Pentru orice model comandat la Șeminee Timișoara, parte a grupului PEFOC.ro, livrarea este gratuită oriunde în România.

    La capitolul „ce îi trebuie șemineului să funcționeze în conditii favorabile”, notează pe lista de achiziții: coșul de fum cu garanție și construit astfel încât să corespundă cu cerințele normelor europene. Un coș de fum este unul dintre cele mai importante elemente ale instalației de încălzire din locuința ta. Coșul de fum joacă un rol foarte important: evacuează gazele produse de arderea combustibilului, și o face în condiții de maximă siguranță.

    Cu cele mai bune sfaturi, experiență în domeniu, consultanță gratuită atât înainte de achiziționarea șemineului, dar și după, vin în întâmpinarea ta cei de la Șeminee Timișoara, parte a grupului PEFOC.ro, cel mai mare magazin online de șeminee. La Șeminee Timișoara te așteaptă o gamă variată de produse, de la șeminee pe lemne, diverse modele focare semineu, modele de șemineu decorativ, bioșeminee, șeminee pe gaz, sobe pe lemne, modele de sticlă șemineu, termoșeminee, coșuri de fum profesionale, și toate accesorile necesare. Ai transport gratuit, garanție și calitate conform normelor europene!

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: