spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSentința în cazul lui Toni Greblă, amânată până după vacanța de 1...

    Sentința în cazul lui Toni Greblă, amânată până după vacanța de 1 mai

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, ieri, că sentința în cazul lui Toni Mihail Greblă va fi emisă pe data de 2 mai.

    Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni), efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată.

    Acuzațiile împotriva lui Greblă

    În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, un prieten apropiat și finul lui Greblă, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.

    Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

    Greblă mai este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru alegerile parlamentare din 2012 în cuantum total de 8.973 lei.

    În schimb, susțin procurorii, Toni Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici – din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale să întocmească o serie de documente ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină din domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi să obţină contracte sau alt tip de facilităţi comerciale.

    Totodată, în perioada 2009 – 2015, Toni Greblă a pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, constând în: un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi, în perioada 2011 – 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România – Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala – Teleşti).

    Procurorii mai susțin că, în perioada 2010 – 2015, Greblă a efectuat activităţi specifice calităţilor de asociat, administrator şi director general, încălcând dispoziţiile legale privind incompatibilităţile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituţională şi senatorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: