spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateShopping City Târgu-Jiu, inaugurat oficial astăzi

    Shopping City Târgu-Jiu, inaugurat oficial astăzi

    Shopping City Târgu-Jiu, primul centru comercial modern din judeţul Gorj îşi deschide astăzi porţile, în urma unei investiţii de peste 30 milioane de euro a New Europe Property Investments. Zeci de muncitori au lucrat în ritm alert chiar şi ieri, astfel încât totul să arate perfect în ziua deschiderii.

    Începând din 16 octombrie, gorjenii se vor bucura de 55.000 metri pătraţi amenajaţi într-un spaţiu modern de cumpărături şi de petrecere a timpului liber alături de întreaga familie. Aşteptat cu mare interes, Shopping City Târgu-Jiu găzduieşte peste 80 de magazine, restaurante şi cafenele, fiind ancorat de un hypermarket Carrefour de 9.500 de metri pătrați. Printre retailerii locali și internaționali, prezenți pentru prima dată în judeţul Gorj, se numără: H&M, Takko, Jysk, CCC, DM, Orsay, Deichmann, KFC, Noriel, Marionnaud, Benvenuti şi mulţi alţii. Altex și Flanco se numără şi ele printre magazinele importante ale centrului comercial.
    O alta premieră pentru gorjeni este inaugurarea cinematografului digital multiplex 3D, Cinema City cu peste 1000 de locuri. Zona de distracţie mai oferă piste de bowling, biliard, jocuri video şi cazino. În plus, peste 1000 de locuri de parcare, majoritatea situate în parcarea subterană, îi aşteaptă pe cei care vor să facă cumpărături.

    Peste 800 locuri de muncă

    Michael Beaux, Development & Project Manager NEPI, a declarat că investiţia va dezvolta în sudul Târgu Jiului un adevărat pol industrial, care a adus şi alţi investitori în zonă. „Noi considerăm că Târgu-Jiul şi Gorjul este o zonă în care avem încredere şi de asemenea credem că acest centru comercial va fi un mare succes şi de asta am venit aici şi am investit peste 30 de milioane de euro în acest proiect. Mă bucur să spun că prin inaugurarea acestui mall am generat peste 800 de locuri de muncă în Târgu-Jiu. Totodată, am reuşit să punem baza şi să încurajăm dezvoltarea unui pol comercial în sudul oraşului. De când am anunţat acest proiect, acum un an, au mai venit alţi retaileri şi au dezvoltat şi ei în zonă”, a declarat Michael Beaux.

    Lucrări finalizate în timp record

    Lucrările pentru primul centru comercial din Târgu-Jiu au fost demarate în anul 2013, iar definitivarea lor a presupus o investiție de peste 30 de milioane de euro. „La sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, am început primele săpături pe acest teren şi pot spune că sunt mândru, mâine (n.r. astăzi) când deschidem avem un proiect impecabil. Locul în care ne aflăm astăzi este un centru comercial construit la standarde europene”, a mai declarat Michael Beaux.

    Concert Horia Brenciu

    Shopping City Târgu-Jiu a pregătit pentru toţi cei care îi vor trece pragul o mulţime de surprize şi cadouri, ateliere creative dedicate copiilor precum şi o mulţime de promoţii şi oferte speciale. Și, pentru că moda și distracția se asortează perfect, Shopping City Târgu-Jiu îi aşteaptă pe gorjeni să sărbătorească împreună deschiderea centrului comercial cu un mega concert Horia Brenciu şi HB Orchestra care va avea loc vineri, pe 17 octombrie.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: