spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞi-au cerut banii înapoi pentru medicamentele cumpărate în spital

    Şi-au cerut banii înapoi pentru medicamentele cumpărate în spital

    Doi gorjeni, foşti pacienţi ai Spitalului Judeţean Târgu-Jiu au cerut returnarea banilor cheltuiţi pe medicamentele cumpărate în timpul internării. Cu toate acestea, conducerea unităţii spitaliceşti nu a putut onora cererile pentru că nu aveau toate actele necesare în regulă.

    De anul trecut a intrat în vigoare o lege care obligă spitalele să returneze pacienţilor banii pe medicamente, dar şi materialele sanitare pe care au fost obligaţi să le cumpere în perioada internării. La nivelul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu au fost înregistrate doar două asemenea solicitări, însă, nici una nu a putut fi onorată. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că persoanele respective nu au avut actele cerute de lege. ,,Am avut doar două solicitări în care s-a cerut decontarea banilor cheltuiţi într-un caz pentru nişte investigaţii medicale efectuate, iar în cel de-al doilea caz pentru medicamente cumpărate în timpul perioadei de internare, însă, nici una nu a putut fi onorată, din cauza faptului că nu aveau actele necesare în regulă”, a declarat medicul Cristina Căliman, directorul pe probleme medicale în cadrul Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Mulţi dintre gorjeni nu cunosc, însă, legea care le permite să-şi recupereze banii cheltuiţi pe medicamentele folosite în spital. ,,Am fost internată în spital şi am cheltuit bani mulţi cu investigaţii medicale, dar nu am ştiut că îmi pot recupera banii. Dacă aş fi ştiut că am posibilitatea asta aş fi avut grijă să ţin actele pe care le-am avut”, a declarat o femeie trecută de 60 de ani, din Târgu-Jiu. Un alt domn, internat în spital spune că a cumpărat unele medicamente prescrise verbal de medic, însă, nu ştia faptul că are posibilitatea să-şi recupereze banii pe acestea ,,Am cumpărat ceva din medicamente, dar nu ştiam că pot cere banii pe ele. Însă pentru mine nici nu mai contează asta, ci faptul că trebuie să mă fac bine”, a spus pacientul. Pentru a-şi putea recupera banii cheltuiţi pe medicamente, bolnavii trebuie să primească o recomandare de la medicul curant aprobată de şeful secţiei, dar şi de managerul spitalului, însă trebuie să deţină şi bonurile fiscale de la farmacie. Dosarul întocmit însoţit de o cerere se depune la secretariatul unităţii spitaliceşti, urmând ca după analizarea atentă a actelor, pacientul să-şi primească banii înapoi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: