spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSindicaliştii din învăţământul gorjean, acord cu Guvernul

    Sindicaliştii din învăţământul gorjean, acord cu Guvernul

    Liderii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj au răspuns, vineri, „prezent”, la Bucureşti, la o întâlnire cu toţi reprezentanţii uniunilor din ţară. Întâlnirea de vineri a avut ca scop punerea bazelor unui un acord încheiat cu cei din Guvern, pe viitor, după ce în ultima perioadă au fost creionate problemele cu care se confruntă sistemul educaţional. Sindicaliştii cer în special stabilitate în educaţia română.

    Prima zi de campanie, primele cereri. Problemele sunt vechi, dar cererile, noi. Liderii Uniunii Sindicatelor din Învăţământ Gorj au mers, vineri, la Bucureşti, pentru a identifica cu exactitate revendicările dascălilor ce urmează a fi incluse în acordul ce se va încheia cu Guvernul României. Problemele cu care sistemul de învăţământ din Gorj, dar şi din întreaga ţară se confruntă sunt bine cunoscute şi din exterior. Reprezentanţii profesorilor gorjeni cer la una cu ceilalţi din ţară, mai ales stabilitate în educaţie. „Am fost convocaţi pentru a discuta un acord care ar urma să îl semneze sindicatele împreună cu Guvernul. Marea majoritate a problemelor care vrem să le cuprindem în acel acord sunt probleme mai vechi cu care se confruntă învăţământul şi aici ne referim mai ales la programele şcolare, pentru că ne interesează şi problemele copiilor. Solicităm adoptarea, în urma unui dialog social, a unei noi legi a Educaţiei care să confere o stabilitate a sistemului educaţional cel puţin pentru un ciclu de învăţământ, adică pentru 12 ani”, a declarat Constantin Huică, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj.

    Creşteri salariale cu 35%

    În ultima perioadă, tot mai multe promisiuni au curs de la Guvern pentru dascăli. Invitat în plenul Guvernului, la întâlnirea cu miniştrii din Educaţie, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a reuşit să îi determine pe reprezentanţii ţării să contureze situaţia critică în care se află sistemul educaţional. Soluţia ar veni în urma semnării acordului. „S-au creionat şi au luat act de doleanţele cadrelor didactice. Mai solicităm creşteri salariale în fiecare an cu un procent de 10%, adică 2015, 2016, 2017, iar din 2018, o majorare şi cu 35% a veniturilor salariale, a creşterilor la salarii. De asemenea, trebuie neapărat să rezolvăm problema cu personalul nedidactic. Noi am solicitat includerea acestora în categoria de personal auxiliar al învăţământului. Pentru pensionari solicităm plata hotărârilor judecătoreşti. Cei care sunt pensionari, să o primească integral, iar cei care sunt pensionabili, în momentul în care ies la pensie, să primească toată suma care ar mai avea-o de primit în perioada următoare”, a mai precizat Constantin Huică. Fiind şi perioada de campanie, dascălii gorjeni şi cei din alte localităţi ale ţării ar putea smulge o serie de promisiuni ce ar duce la rezolvarea problemelor cu care sistemul de învăţământ se confruntă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: