Sindicatele din învățământ solicită creșterea salariilor cu 8%. Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj, spune că majorarea salarială ar fi trebuit să se facă, potrivit legii, la începutul acestui an.
„Există o lege a salarizării care a intrat în vigoare din anul 2017, iar pentru învățământ nu este încă aplicată integral. Deja, se vorbește de o nouă lege a salarizării personalului bugetar, dar nu s-a pus în aplicare cea veche.
La 1 ianuarie 2022, cadrele didactice ar fi trebuit să intre pe Legea 153 a salarizării, dar mai avem încă opt procente sub acea lege a salarizării. De abia acum, cu 1 august, a fost acordată o pătrime din diferențele care trebuiau acordate gradual. Această mărire de 4 procente trebuia dată din 2021 și au acordat-o acum, cu 1 august și încă mai trebuie majorate salariile cu 8%“ susține Huică.
Probabil se va ajunge la grevă generală
Liderul de sindicat a declarat, la o emisiune de la postul 1 Plus Tv, că, dacă majorarea nu va fi acordată, în această toamnă: „Până la urmă, probabil, se va ajunge la o grevă generală. Din cauza inflației și a exploziei prețurilor la bunurile de consum, în sistemul energetic, suntem cu salariul mult sub acest nivel.
Avem promisiuni că se va acorda la rectificarea bugetară din această toamnă“.