spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSituație dificilă la Ambulanța Gorj după pensionarea unui medic. „Sper să nu...

    Situație dificilă la Ambulanța Gorj după pensionarea unui medic. „Sper să nu ajungem să nu avem niciun medic pe tură“

    Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj încearcă să recruteze medici tineri pentru a veni să lucreze în cadrul sistemului medical de urgență, mai ales că salariile sunt atractive și ajung la 4.000 de euro. Astfel, reprezentanții Ambulanței vor avea discuții cu viitorii absolvenți de Medicină, dar și cu cadrele universitare în vederea atragerii tinerilor medici către acest domeniu: „Este o realitate că aducerea unui medic într-un serviciu de acest gen necesită timp și căutare. Pentru fiecare dintre cei tineri motivațiile sunt multiple. Aceste persoane nu au fost căutate. Oamenii tineri au mai multe opțiuni în momentul în care se înscriu la rezidențiat și pe parcurs. Din acest motiv trebuie să insistăm pe lângă ei, dar și pe lângă cadrele universitare care conduc catedra de medicină de familie sau rezidențiatul respectiv. Este o altă modalitate“, a spus Claudiu Constantinescu, directorul interimar al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

    „Salariile sunt comparative cu cele din alte țări“

    Salariile oferite medicilor de la Ambulanță sunt comparabile cu cele din străinătate. „Salariile sunt comparative cu cele din alte țări. Este vorba de aproape 4.000 de euro cu tot cu sporuri. Este un salariu bun, de început. Din acest motiv consider că nu este un singur motiv pentru care nu sunt atrași către acest domeniu. Nu este o problemă organizarea concursului, pentru că se poate face relativ repede, dar problema este ca să te poți baza pe anumite persoane.

    La noi există specializarea, o competență de șase luni, care se poate face imediat după angajare, fiind plătită de unitate“, a mai precizat medicul Claudiu Constantinescu.

    Situație foarte dificilă după ce un medic se va pensiona

    Serviciul Județean de Ambulanță Gorj se va afla într-o situație foarte dificilă, deoarece unul dintre medici se va pensiona. „Una dintre colegele noastre se pensionează la sfârșitul acestei luni. Vor rămâne doar patru medici care să asigure serviciile medicale de urgență, dintre care unul dintre ei asigură doar gărzile de noapte. Eu pot să fac gărzi doar pe timpul weekend-ului.  Mai avem un coleg care ne ajută doar cu gărzile.

    Aceasta este limita la care am ajuns, să acoperim cu un singur medic pe tură. Regula și ceea ce ne dorim este să avem doi medici pe tură. Este nevoie de o dublare a numărului de medici. Se mai pune acum și problema concediilor.

    Încercăm să face în așa fel încât să nu ajungem în situația să rămânem fără niciun medic pe tură.

    Sperăm să angajăm pe jumătate de normă, pe perioadă nedeterminată un alt coleg, urmând să mai fie angajată o altă persoană, dar va mai dura. Suntem în discuții cu anumiți medici“, a adăugat directorul Ambulanței Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: