spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateSoarta expropriaţilor, decisă astăzi

    Soarta expropriaţilor, decisă astăzi

    Memorandumul privind reangajarea expropriaţilor ar putea fi dezbătut, astăzi, în şedinţa de Guvern. Parlamentarul Mihai Weber continuă să se implice în soluţionarea problemei expropriaţilor.

    Memorandumul privind reangajarea expropriaţilor disponibilizaţi de la firmele sindicale se va afla pe masa Executivului, iar astăzi Guvernul Ponta îi va da acceptul. Deputatul PSD, Mihai Weber, a dat asigurări că Ministerele Energiei şi Finanţelor şi-au dat acceptul pentru angajarea expropriaţilor la Minprest Rovinari. Acest memorandum dă posibilitatea angajării la Minprest a foştilor salariaţi de la firmele sindicale. Este vorba despre peste 350 de muncitori daţi afară de la Sind Jilţ şi Olservmin, dar cărora Complexul Oltenia trebuie să le asigură un loc de muncă, în urma exproprierilor făcute. „În principiu, cei de la Finanţe ne-au dat aviz favorabil după ce s-au cerut clarificări şi alte solicitări de explicaţii. Domnul secretar Gherghina a făcut ultima solicitare. Totul este pe calea normală şi vom obţine avizele pentru a intra pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern”, a precizat Mihai Weber.

    De la 1 octombrie, la muncă

    În situaţia în care lucrurile ar decurge aşa cum se preconizează, angajarea celor 360 de expropriaţi la Minprest se va face într-un timp cât mai scurt., cel mai probabil de la 1 octombrie, pe o durată de trei luni până la sfârşitul anului, după cum a declarat directorul societăţii Minprest Serv Rovinari, Gabriel Giorgi. Acesta a mai spus că noii angajaţi vor fi redistribuiţi pe meseriile pe care le au ocupat anterior restructurării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: