spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSoluții pentru mărirea capacității ATI

    Soluții pentru mărirea capacității ATI

    Conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu are în plan să reorganizeze unitatea. Cum majoritatea aparaturii necesare investigaților medicale se regăsește în Spitalul 700, oficialii susțin că iau în calcul mutarea Secției de Terapie Intensivă în locația de pe Progresului. În felul acesta și numărul de paturi de la ATI ar putea crește, explică managerul Dumitru Vienescu.

    De Direcția de Sănătate Publică Gorj depinde dacă mutarea propusă de conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu va fi sau nu posibilă. În prezent toate paturile din ATI sunt ocupate, aceasta fiind singura soluție de a suplimenta capacitatea unității. “Majoritatea celor care ajung în ATI au nevoie de oxigen. Noi considerăm că până în momentul de față, secția a reușit să facă față. Preocuparea principală este aceea de a crește capacitatea de internare în ATI. Am propus ca pacienții care sunt în secția ATI la Pasarelă să fie mutați la Spitalul 700, acolo unde este specializarea de zi. Prin această modificare de structură, se va mări numărul la 15 paturi, de la 12, cu păstrarea numărului de paturi de suspecți la ATI”, a declarant mangerul Dumitru Vienescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: