spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpaimă la Seciuri: se prăbușește pădurea!

    Spaimă la Seciuri: se prăbușește pădurea!

    Alertă în localitatea Seciuri din Gorj după ce aproape doi kilometri de pădure s-au prăbuşit în cariera minieră din zonă. Pământul continuă să o ia la vale, iar oamenii se tem să nu fie îngropați de vii.

    Zgomotul produs de alunecare este asemănător cu cel din 2005, când sute de case au fost distruse. Un tractorist a văzut moartea cu ochii, după ce drumul s-a surpat spectaculos în urma sa. Acum opt ani, peste 180 de case aproape că au fost înghițite de pământ din cauza unei alunecări de teren provocată tot de exploatarea minieră din zonă. Localnicii se tem să nu fie înghiţiţi de pământ. Maria Mutulete, o femeie de 68 de ani, şi-a chemat copiii să o ia cât mai repede din faţa dezastrului, care se apropie ameninţător de case: “Singură sunt, nu mai ştiu ce să fac?! Te rog să vii până acasă. -Păi când, că acum nu am cum să vin. -Să vii până deseară, dimineaţă, să vii. Că nu mai pot să stau în casă de frică. Nu vrei, nu? bine, mamă! Plec din casă şi las casa singură!” Reprezentanţii autorităţilor locale au privit neputincioşi cum pădurea se scufundă la o adânime de peste 150 de metri. Vina este îndreptată şi către utilajele miniere care au excavat abuziv pe sub pădure. La faţa locului s-a prezentat şi şeful Direcţiei Silvice Gorj, care a evaluat o parte din pagube. Anumite suprafeţe aparţin statului, în timp ce altele sunt proprietate privată. Verificări au făcut şi reprezentanţii Prefecturii Gorj. Poliţiştii vor sta în permanenţă în zonă, iar autorităţile locale au amplasat deja panouri de avertizare pentru localnicii care se foloseau de drumul înghiţit de pământ ca să ajungă la terenuri pentru muncile agricole. Acum, totul s-a transformat într-o prăpastie. Cariera Seciurile Ruget este în prezent închisă. În 2006, satul Seciuri a fost distrus de o alunecare de teren masivă care într-o singură noapte a distrus aproape 200 de case. Mai mulți localnici au dat în judecată CEO și au câștigat dreptul la reconstruirea caselor și despăgubiri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: