spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpaţiu pentru arhivă la Pensii

    Spaţiu pentru arhivă la Pensii

    Casa de Pensii Gorj a găsit o soluţie la crearea de spaţiu pentru arhiva care devine mai voluminoasă de la lună la lună. Conducerea instituţiei spune că rezolvarea a găsit-o prin închirierea unui spaţiu, iar banii necesari pentru amenajarea lui au venit de la Bucureşti.

    Gata cu stresul şi problemele ridicate de arhiva de la Casa de Pensii şi de distribuirea biletelor de tratament. Cum dosarele se înmulţesc cu repeziciune şi trebuie păstrate permanent, se impunea o soluţie rapidă. Aceasta a venit odată cu închirerea unui spaţiu pentru care, directorul adjunct al Casei de Pensii Gorj spune că Instituţia plăteşte o chirie de 1500 lei pe lună, suma nefiind una exagerată. Arhiva se află într-un spaţiu amenajat special pe Calea Severinului. În ceea ce priveşte spaţiul necesar pensionarilor care vin să îşi ridice biletele de tratament, acesta este asigurat deocamdată, de sala de audienţe organizată pentru activitatea de pensii. „Am închiriat un spaţiu pe care l-am organizat deocamdată, pentru că am dezafectat spaţiul de la parterul clădirii în care ne desfăşurăm toţi activitatea, pentru a organiza un spaţiu pentru relaţii cu publicul, dedicate special activităţii de distribuire a biletelor de tratament şi a relaţiei pe probleme de contribuţii. În prezent, am solicitat de la Bucureşti fonduri pentru a amenaja acest spaţiu. Arhiva este în bune condiţii deocamdată, bineînţeles că pe parcurs poate vom mai avea nevoie de spaţiu pentru că noi producem multă arhivă, lună de lună”, a declarat directorul adjunct al CJP Gorj, Ioana Talău. Aceasta speră că până la sosirea celor mai multe bilete, după luna aprilie, pensionarii să aibă o sală proprie de audienţe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: