spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a început pregătirile pentru noul val al...

    Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a început pregătirile pentru noul val al pandemiei

    Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a demarat pregătirile pentru noul val al pandemiei de coronavirus.

    „S-a început prin revizuirea tuturor instalațiilor electrice și sanitare din secțiile unde sunt îngrijiți pacienții COVID-19. Astfel, instalațiile din secțiile Covid de la Pasarelă sunt verificate în această perioadă în care numărul pacienților internați acolo a scăzut. Din seria lucrărilor care vor avea loc, amintim: montarea unui sistem de detecție la incendiu la Secția de Boli Infecțioase de la Pasarelă; la Secția Dermatologie din clădirea de la Pasarelă, se vor efectua lucrări în vederea extinderii instalației de oxigen. Termenul de finalizare este finalul anului.

    S-a dublat numărul evaporatoarelor la stocatorul de oxigen situat în curtea clădirii de pe strada A.I. Cuza (Pasarelă) cu scopul de a mări capacitatea de furnizare a oxigenului către pacienții internați în secțiile Covid de aici. A fost înlocuit boilerul care asigura apa caldă în clădirea SJU Târgu-Jiu situată pe strada Tudor Vladimirescu.

    S-a reconfigurat și mărit întreaga capacitate a instalației de oxigen și aer comprimat de la Secția ATI I (Spitalul 700), inclusiv la structura suspecți Covid. De asemenea, se va reabilita instalația de gaze medicinale și vor fi montate prize de oxigen la Camera de Gardă de la Spitalul 700 (5 prize), la camera de triaj (1 priză), la Secțiile Medicină internă II (25 prize de orxigen), Neonatologie (32 prize de oxigen și 15 prize de aer comprimat)“, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Stocul de medicamente

     

    Stocul de medicamente utilizate în tratamentul bolnavilor cu COVID este după cum urmează: avem 67 de flacoane de anticorpi monoclonali, 111 flacoane de Remdesivir, 32 flacoane de Tocilizumab și 14.550 de comprimate de Favipiravir. Conducerea unității medicale face toate demersurile ca să existe pe stoc medicamentele necesare în tratamentul bolnavilor de coronavirus, au mai transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: