spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul, penalizat pentru nereguli cu 90 de mii de lei

    Spitalul, penalizat pentru nereguli cu 90 de mii de lei

    Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate are de recuperat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi mai mulţi furnizori medicali nu mai puţin de 100 de mii de lei. Asta, în urma raportărilor spre decontarea adresate Casei şi care nu trebuiau făcute din fondul de sănătate. Acum, cei care au greşit trebuie să dea banii înapoi la CJAS. Cel mai mult are de achitat Spitalul Judeţean, peste 90 de mii de lei. Nici cabinetele medicale din ambulatoriu şi furnizorii de medicamente nu au scăpat nepenalizaţi.

    În luna ianuarie, 14 controale efectuate de echipele CJAS la spital, ambulatoriu şi cabinete medicale au scos la iveală raportări păguboase pentru fondul de sănătate din care nu se decontează orice şi nu la voia întâmplării. Suma care trebuie acoperită la loc este în total de 107.764 de lei, sumă din care Spitalul a beneficiat de 91.965 de lei, inlusiv pe servicii care nu îşi au obiectul decontării în bugetul Casei de Sănătate Gorj. Au fost făcute şase verificări la medicina de familie, unul la Spitalul Judeţean, patru la Policlinică şi alte patru la furnizori de medicamente.

    Suma totală imputată este de peste 100 de mii de lei, dar la ea au contribuit greşeli din mai multe părţi, de la Policlinică, Spital şi furnizori de servicii medicale. Ponderea de aproximativ 92 de mii de lei revine spitalului. Neregulile au la bază raportări eronate şi sume necuvenite. „Suma se compune din sume imputate propriu zis, de 53 de mii de lei, dar şi o amendă de 1% dată pentru o lună de contract cu noi, în cunatum de 37 de mii de lei, plus penalizări. Din suma de 53 de mii de lei, 20 de mii reprezintă cât s-a strâns cazuri de vătămări corporale şi accidente de muncă, raportate la noi, deşi nu se fac decontări din fondul de sănătate. Au fost 13 astfel de cazuri raportate, dar mă refer şi la cazuri de expertiză medico-legală cerute de poliţie la cabinet de psihiatrie, decontate, de asemenea la CJAS, deşi nu se decontează la noi, ci se plătesc de Ministerul de Interne”, a declarat Daniel Bondoc, directorul Casei de Sănătate Gorj. Alte nereguli găsite s-au referit la foi cu probleme, în sensul că nu au fost completate corect, dar sumele au venit de la CJAS. Directorul Bondoc mai spune că deşi faţă de anul trecut, suma imputată pentru erori este mai mică, în 2013 vorbim de 1,5 miliarde de lei vechi, o problemă rămâne. „Nu este o bucurie că luăm bani de la spital, nu acesta este scopul controlului. Este puţin păcat pentru că aceste sume pe vătămări corporale trebuiau recuperate de la Ministerul de Interne, puteau fi o economie la buget. Acum, le-am mai şi imputat spitalului, pentru care este o pierdere şi mai mare”, a precizat Daniel Bondoc, directorul Casei Judeţene de Sănătate Gorj.

    Cabinete de specialitate, penalizate cu 10%

    La Policlinică, au fost stabilite sancţiuni de 10 la sută, pentru eliberarea scrisorii medicale fără iniţierea tratamentului. Suma pe care toate cele 16 cabinete trebuie să o înapoieze Casei Judeţene de Sănătate este de peste 8500 de lei. Cum Casa nu are contract direct cu cabinetele, conducerea instituţiei spune că banii pe care acestea trebuie să-i achite Casei, în urma sancţiunilor, vor fi practic recuperaţi de la spital.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: