spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞtampila "coruptă", în viziunea lui Boc

    Ştampila „coruptă”, în viziunea lui Boc

    Premierul Emil Boc a afirmat, luni, la Ploieşti, că, în perioada 2007-2008, numărul bugetarilor a crescut nejustificat de mult şi că, astfel, au fost „inventate” noi avize şi ştampile întrucât fiecare bugetar angajat îşi căuta „obiectul muncii”.

    „A crescut nejustificat în 2007 şi mai ales în 2008 numărul bugetarilor. Numai cine nu a vrut nu a fost angajat la stat. Şi am plătit amarnic în aceşti ultimi doi ani acea politică iresponsabilă. (…) Aveam printre cele mai mari sume cu întreţinerea statului, cu întreţinerea aparatului bugetar. Şi ştiţi foarte bine regulile birocraţiei: cu cât inventezi mai multe structuri birocratice sau agenţii sau departamente, cu atât acelea îşi vor căuta mai mult de lucru, adică solicitând mai multe avize şi ştampile pentru a-şi justifica existenţa. Dacă astăzi sunteţi plimbaţi la foarte multe ghişee pentru foarte multe ştampile este şi o consecinţă a acelei politici iresponsabile de creştere a numărului de bugetari pentru că un bugetar angajat îşi căuta obiectul muncii inventând un nou aviz sau o nouă ştampilă”, a explicat primul-ministru. În acest context în care s-a referit la creşterea numărului de bugetari, premierul a precizat că există şi o „tradiţie românească”, potrivit căreia „orice ştampilă în plus e o sursă suplimentară de corupţie”. Emil Boc a susţinut că a fost nevoie de unele măsuri care au fost luate pentru reducerea numărului de bugetari, cu riscul ca Guvernul să devină „impopular”. „Am redus peste o sută de agenţii guvernamentale şi am diminuat numărul bugetarilor de la 1.398.000 la 1.239.000, cât erau la sfârşitul lunii martie. Peste 150.000 care au fost restructuraţi în mai bine de un an şi jumătate. Dureros, dar necesar în acelaşi timp. Şi unii se miră de ce Guvernul e impopular. Eu nu mă mir deloc. Îmi dau seama că aceste lucruri au produs multă impopularitate şi nemulţumire, dar nici alte alternative nu aveam”, a completat primul-ministru. Premierul Emil Boc a participat, luni, la o întâlnire cu oamenii de afaceri prahoveni care a avut loc la un restaurant din municipiul Ploieşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: