spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateStart la campania de împădurire

    Start la campania de împădurire

    Primăvara trezeşte la viaţă natura, dar şi pe cei care trebuie să se îngrijească de ea. Angajaţii Ocoalelor Silvice îşi trec în revistă activităţile specifice, mai ales că mare parte din pregătiri sunt dedicate campaniei de împădurire, ce se derulează între 15 martie şi 15 aprilie, în timp ce puieţii sunt pregătiţi de plantat. Conducerea Direcţiei Silvice asigură că nu doar primăvara aduce suflu nou şi vervă la instituţie, ci fiecare sezon vine cu motivaţia şi misiunea lui. Autofinanţarea este unul din motive, astfel că toate ramurile sunt bine trasate şi puse la punct. Peste 70 de hectare vor îmbrăca haina proaspătă de foioase şi răşinoase, în timp ce natura este lăsată să îşi urmeze cursul pentru 115 hectare, unde se pune accent pe regenerare naturală. Toate acestea, după o iarnă lungă şi îndărătnică. Nu se mai pierde nici o clipă o dată cu venirea primăverii. Lucrările prind contur şi la capitolul împădurire, iar principala veste de la Direcţia Silvică este că „a început campania de împăduriri, care nu s-a putut derula din cauza frigului şi îngheţului la sol. La momentul de faţă, am început să scoatem puieţi care trebuie plantaţi. Avem un program de 62 de hectare de împăduriri integrale, 13 hectare de refacere şi 26 de hectare pentru completare. De asemenea, alte 115 hectare urmează să fie regenerate natural”, a precizat Gheorghe Novac, directorul Direcţiei Silvice Gorj. Nu sunt mai puţin importante lucrările în pepiniere şi solariile destinate culturilor, iar un accent deosebit se pune, din nou, pe luna plantărilor, aşa cum şi-a câştigat notorietatea perioada 15 martie-15 aprilie. Fiecare Ocol Silvic va răspunde, pe lângă plantările prevăzute pe proprietăţile de stat şi de cele care se vor face în afara acestora, la solicitarea primăriilor.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: