spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateStaţie de epurare de milioane la Sadu

    Staţie de epurare de milioane la Sadu

    Oraşul Bumbeşti-Jiu va dispune de o staţie de epurare, o investiţie mai mult decât necesară pentru locuitorii oraşului. Inaugurarea va fi una cu fast, pentru că de la evenimentul de astăzi nu va lipsi premierul Victor Ponta, care desigur, aşa cum s-a vehiculat, va fi însoţit de Rovana Plumb, ministrul Mediului şi ai Pădurilor.

    Cetăţenii oraşului Bumbeşti-Jiu, autorităţile locale şi judeţene, dar şi reprezentanţi ai Guvernului în frunte cu premierul României, Victor Ponta, cu toţii vor lua parte la inaugurarea staţiei de epurare din localitate, eveniment mult aşteptat de toţi cei prezenţi. Astfel că, la ora 15:15 se va oficia ceremonia în incinta staţiei de epurare, ceremonie la care sunt aşteptaţi să participe Victor Ponta, premierul României, Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi Pădurilor reprezentanţi ai Uniunii Europene, mai precis Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale şi ai Autorităţilor implicate în realizarea proiectului şi în implementarea contractului „Lucrări la Staţia de Epurare în Oraşul Bumbeşti-Jiu”. Contractul de lucrări menţionat face parte din proiectul major de investiţii „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj”, în valoare totală de 322.592.032 lei fără TVA, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi care se derulează prin Aparegio Gorj în perioada 2008 – 2013. Oraşul Bumbeşti-Jiu nu dispunea în trecut de o staţie de epurare a apelor uzate, acestea fiind descărcate direct în mediul înconjurător, fără nici o tratare prealabilă, fapt ce cauza poluarea apei freatice şi a apelor de suprafaţă din zonă. Directorul Aparegio, Ion Popescu, a vorbit despre investiţia de amploare din localitatea Bumbeşti-Jiu. „În acest context, construcţia unei staţii de epurare pentru oraşul Bumbeşti-Jiu s-a impus cu necesitate, pentru a se putea asigura conformarea cu directiva Uniunii Europene 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate orăşeneşti, precum şi cu reglementările naţionale în vigoare. Astfel, la data de 15 decembrie 2009 s-a semnat cu Asocierea Antreprenorială SC TRUSTUL DE INSTALATII MONTAJ SA Cluj-Napoca, SC ADISS SA Baia Mare şi SC ESCALIA CRAUS Baia Mare, contractul mai sus menţionat, în cadrul căruia au fost executate lucrări de construcţie pentru o staţie de epurare având, cămin de recepţie cu deversor, staţie de pompare de intrare, grătare, deznisipator, colector de grăsimi, un decantor primar circular, două decantoare finale circulare, două bazine aerate de stocare a nămolului si patru paturi de uscare a nămolului generat în staţie. Totodată, din fondurile alocate pentru staţia de epurare s-au construit şi clădiri noi pentru laboratoarele de analiză chimică şi biologică a apei uzate”, a spus directorul Aparegio. Urmare a finalizării lucrărilor de construcţii, în cadrul proiectului major de investiţii „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă si apă uzată în judeţul Gorj”, oraşul Bumbeşti-Jiu dispune în prezent de o staţie de epurare modernă, care asigură epurarea secundară (biologică) a apelor reziduale pentru o populaţie de aproximativ 10.500 locuitori.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: