spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateStaţii de autobuz pentru angajaţii CEO

    Staţii de autobuz pentru angajaţii CEO

    Primăria Târgu-Jiu va amenaja mai multe staţii de autobuz în Târgu-Jiu pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia care fac naveta către Termoncetralele Rovinari şi Turceni.

    aurel popescuSolicitarea privind amenajarea de staţii de autobuz pentru angajaţii CEO care fac naveta a venit din partea liderului de sindicat din cadrul Termocentralei Rovinari, Manu Tomescu. „Le acordăm acest sprijin pentru că sunt cetăţeni ai municipiului Târgu-Jiu şi trebuie să le înţelegem această doleanţă. Am discutat cu domnul Manu Tomescu despre acest subiect. Am plasat deja două stații la intersecția 9 Mai cu Bulevardul Victoria, acolo unde așteaptă o parte dintre cei care pleacă spre Rovinari. În această săptămână voi merge împreună cu colegii mei pentru a stabili locațiile pentru alte stații. În cel mai scurt timp cei care merg spre Rovinari sau Turceni vor avea condiții optime de așteptare a autobuzelor, chiar și pe vreme nefavorabilă”, a precizat primarul Aurel Popescu. Edilul susţine că în următoarea perioadă se vor amenaja alte două staţii de autobuz în zona Nicolae Titulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: