spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateStatistici: Doar jumătate din gorjenii ce-și doresc permisul de conducere devin șoferi

    Statistici: Doar jumătate din gorjenii ce-și doresc permisul de conducere devin șoferi

    Multe mașini, puțini șoferi. De la începutul anului peste 20 mii de mașini au fost înmatriculate în județ, majoritatea autoturisme second hand. La polul opus sunt statisticile în ceea ce privește numărul de candidați care obținut permisul de conducere, la ora actuală jumătate din cereri fiind respinse în urma examenelor.

    Peste 11 mii de gorjeni și-au încercat, de la începutul anului, norocul pentru a obține permisul de conducere. Din aceștia puțin peste jumătate au obținut actul care le permite să șofeze, majoritatea picând proba practică. „De la începutul anului până în prezent, în județul Gorj au fost examinați la proba teoretică de obținere a permisului de conducere 11.560 de candidați. Dintre aceștia, doar 5.883 au fost admiși, procentul de promovabilitate la această probă fiind de 50.83%. La proba practică de obținere a permisului de conducere am examinat 10.939 de candidați, 5.879 fiind declarați admiși, 5.060 declarați respinși. Procentul de promovabilitate la această probă este de 53,62%”, a declarat șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj, Ștefan Țacu.

    Aglomerație la înmatriculări în luna cadourilor

    În ceea ce privește numărul mașinilor înmatriculate, sunt peste 20 mii, majoritatea la mâna a doua. „Pe linia de muncă înmatriculări vehicule, de la începutul anului și până în prezent am emis în județul Gorj 20.552 de certificate de înmatriculare. La prima înmatriculare în România au fost înscrise 9.940 de autovehicule, iar transcris dreptul de proprietate pentru 9.646 de autovehicule. De asemenea, am autorizat provizoriu 9.757 de autovehicule. În perioada imediat următoare suntem pregătiți în așteptarea sărbătorilor de iarnă. Cum foarte bine știm, foarte mulți cetățeni vin din afara României pentru a-și preschimba permisele de conducere, pentru a-și înmatricula autovehiculele și pentru a-și rezolva problemele legate de documentele care intră în atribuțiunea Serviciului Permise și Înmatriculări. Suntem pregătiți și de această dată și îi așteptăm cu mare drag ”, a mai declarat comisar-șef Ștefan Țacu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: