spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateSterilizatorul învechit al spitalului, pe punctul de a fi schimbat

    Sterilizatorul învechit al spitalului, pe punctul de a fi schimbat

    Cel mai important punct al Unităţii de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu are toate şansele să fie modernizat în acest an. Este vorba despre Secţia Sterilizare a unităţii spitaliceşti, veche de peste 25 de ani, care deşi încă funcţionează, nu mai corespunde standardelor şi necesită o schimbare totală.

    Secţia Sterilizare este un punct extrem de important al spitalului. Şi asta pentru că aici se sterilizează tot instrumentarul medical folosit în intervenţii chirurgicale, dar şi celelalte materiale moi folosite la pacienţii operaţi. Aparatura existentă este foarte veche şi mai greu se descurcă cu procurarea pieselor care se găsesc cu greu. Cu toate acestea aparatura funcţionează, chiar dacă randamentul este mai lent. „Sterilizatorul este aici încă de la înfiinţarea spitalului. Este vechi şi intervalul de timp pentru sterilizarea instrumentarului medical durează foarte mult, faţă de cele noi şi moderne. Ne-am bucura să ne fie schimbată aparatura cu una nouă şi performantă, pentru că aşa timpul de sterilizare ar fi mult mai scurt şi nu ar exista probleme. Noi ne descurcăm şi cu acesta, ne-am obişnuit cu el, însă, este de dorit unul nou”, a spus unul dintre cadrele medicale, care supraveghează operaţiunea de sterilizare.

    Trei truse pot fi sterilizate deodată

    Într-un aparat pot fi sterilizate doar trei truse, iar aceste instrumente medicale sunt prioritare blocurilor operatorii. Sterilizatorul actual este mic şi pot fi sterilizate puţine truse medicale. Ar fi de dorit, spun cadrele medicale, să fie înlocuit cu unul mai mare, în care să poată intra mult mai multe truse. Pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale, iar activitatea din sălile de operaţii să nu fie pusă în pericol, conducerea spitalului a făcut câteva demersuri pentru grăbirea dotării cu aparatură nouă. „Conducerea spitalului a mers împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu la minister unde a pus şi această problemă. Spitalul se află pe lista de investiţii cu aparatură de sterilizat şi avem promisiunea că imediat ce vor exista fonduri, se va face această modernizare”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. În locul aparatelor vechi vor fi aduse noi sterilizatoare performante, dublând astfel timpii necesari pentru sterilizarea instrumentarului medical.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: