spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSupravieţuitorii din Albeni

    Supravieţuitorii din Albeni

    Acum şase ani au fost nevoiţi să îşi lase casele şi gospodăriile din Seciuri, din cauza alunecărilor de teren şi s-au refugiat în locuinţele ridicate de Guvern la Albeni. Este vorba despre aproximativ 300 de sinistraţi care au primit alte case de la stat, dar atât. Oamenii au unde locui, dar nu au apă şi canalizare.

    Lucrările la apă şi canalizare nu au fost posibile nici după şase ani, din lipsa banilor, spun autorităţile locale. Primăria nu dispune de resurse să le finanţeze, dar a făcut demersurile necesare pentru ca împreună cu administraţia centrală să fie găsită o soluţie. Timpul a trecut, iar promisiunile s-au strâns în van. Reţeaua de apă şi canal mai are de aşteptat, după cum se întrevăd vremurile. „Promisiunile sunt aceleaşi de câţiva ani de zile, toată lumea promite că aceşti sinistraţi vor avea apă, canal. Am depus acum un proiect pe apă, canal pentru ei, toate promisiunile din partea deputaţilor şi senatorilor din colegiu sunt pentru 2014.Acum în 2013, proiectele in derulare sunt achitate”, a declarat primarul localităţii Albeni, Dumitru Cornea. O parte din sinistraţi, puţini însă au reuşit să îşi facă fântâni. Dar şi aşa, apa a ajuns un lux pentru sinistraţii care nu au altă soluţie decât să o care cu bidoanele zilnic de la un puţ forat cu ajutorul Crucii Roşii. „Nu avem apă. Ne descurcăm aşa, cărăm cu bidoanele, cu găleţile. E bine că avem unde locui, dacă am avea şi apă ar fi şi mai bine. Unii au fântâni, dar nu toţi ne permitem”, a declarat o localnică. „Casa mi-am ridicat-o în regie proprie, am avut materiale de la stat, ajutor, stau cu familia, patru camere. Primarul nu are nici o vină, se zbate, dar dacă de sus de acolo nu mişcă nimeni un deget, ce să facă primăria?!”, a subliniat un alt sinistrat din Albeni. „Am luat după mine şase copii, doi îi am la liceu. Trăim din alocaţii, dar ca să le iau, tre să meargă la şcoală, merg, de mers merg. Este tare greu, soţul ce mai câştigă un salariu acolo, altfel la mila lui Dumnezeu ajungem”, a declarat o altă femeie venită din Roşia de Amaradia, mai exact din Seciuri în comunitatea confraţilor de suferinţă din Albeni.

    Progresele se fac în paşi…de melc

    Lipsa condiţiilor să fie oare explicaţia pentru care nu toate cele 280 de locuinţe ridicate la Albeni nu sunt locuite de sinistraţi?! Adevărul este undeva la mijloc. Primarul spune că nu pot fi obligaţi aceşti oameni să trăiască fără să aibă apă şi canalizare. Alţii au ales să se întoarcă în casele care ameninţă să se surpe o dată cu alte alunecări activate la Roşia de Amaradia. Timp va mai trece în continuare, dar 100 de familii îşi pun nădejdea că vor veni şi vremuri mai bune pentru ei, acolo, în comunitatea ridicată la Albeni. Vestea bună o dă tot primăria. Sinistraţii au de acum posibilitatea să devină proprietari legali şi pe terenul alocat, nu numai pe casă. „Suntem întrun proces de derulare a proprietăţii. Vrem să le dăm proprietatea pe teren, că nu s-a făcut la timp. Oamenii nu au decât o proprietate pe un proces verbal, dar pe locuinţă, pe teren nu au. După 5 ani au posibilitatea să -i vândă. Au trecut 5 ani şi sunt sigur că mulţi şi-au refăcut locuinţele în Seciuri, astfel că dacă nu vin, măcar să vândă ce au aici, că legea le permite. Am început cadastrarea loturilor pentru fiecare, măcar să le poată înstrăina copiilor”, a adăugat edilul Cornea. Timpul pare că a stat în loc la Albeni, unde progresele se fac în paşi de melc. Oamenii s-au adaptat pentru că au învăţat să fie optimişti, dar supravieţuiesc cu puţin. Cele mai multe familii trăiesc din alocaţiile copiilor şi din salarii de pe o zi pe alta. Şi totuşi viaţa merge înainte chiar şi pentru cei care au rămas fără agoniseală şi au suferit să îşi lase casele şi gospodăriile trudite din greu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: