spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSuspiciuni cu privire la acordarea concediilor medicale. „Suntem legați de mâini și...

    Suspiciuni cu privire la acordarea concediilor medicale. „Suntem legați de mâini și de picioare“

    Casa de Asigurări de Sănătate Gorj a primit numeroase sesizări din partea patronilor cu privire la faptul că angajații lor beneficiază de concedii medicale în mod nedrept. Reprezentanții societăților comerciale au sesizat faptul că salariații au primit concedii pe motive de sănătate, fără ca aceștia să aibă, în realitate, probleme medicale.

    Daniel Șurlea, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, a explicat faptul că reprezentanții instituției pot să verifice doar modul de întocmire al documentelor medicale: „Suntem legați de mâini și de picioare. Cred că și Colegiul Medicilor se află în aceeași situație, deși are o abilitate din punct de vedere medical să verifice un coleg de-al lor tot medic. Am primit sesizări din partea agenților economici, dar asta nu înseamnă că un om, dacă este în concediul medical, nu poate să se plimbe pe stradă, pentru că de multe ori poate este chiar recomandat. Sunt și cazuri de suspiciuni din partea agenților și fac sesizări la noi, dar puteam să mergem la medicul care a eliberat documentul și să verificăm doar din punct de vedere al completării cu toate datele a certificatului medical sau al registrului de consultații. Dacă se menționează că a avut o tulburare digestivă, cum am putea noi sau oricine peste o anumită perioadă să verifice“.

    Asigurat nu mai are obligația să rămână la locul de domiciliu

    În prezent, salariatul nu mai are obligația de a rămâne la locul de domiciliu. „Până acum vreo doi ani exista obligația ca asiguratul să stea la domiciliu pe perioada concediului medical și chiar era obligat să depună o declarație cu locul în care se afla pe perioada concediului medical. Am avut sesizări și se efectua controale“, a menționat Daniel Șurlea.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: